Veste de ultimă oră despre situația lui Denis Alibec. După ce FANATIK a anunțat în exclusivitate, la începutul lunii august, că atacantul de la FCSB nu va fi convocat de Mircea Lucescu la națională, site-ul nostru a aflat când va reveni vârful pe teren după accidentarea suferită.
Denis Alibec s-a confruntat cu probleme peste probleme de când a venit la FCSB. Atacantul, adus de la Farul Constanța în această vară, a intrat în doar trei meciuri. Vârful a acuzat probleme medicale și, în continuare, se recuperează.
Mircea Lucescu nu se va baza pe atacantul de la FCSB pentru meciurile cu Canada și Cipru de la începutul lunii septembrie. Selecționerul naționalei României va fi nevoit să aleagă un alt vârf, întrucât Alibec este în continuare în urmă cu pregătirea fizică.
FANATIK a aflat că Denis Alibec va reveni pe teren abia după pauza cauzată de meciurile internaționale. Astfel, atacantul celor de la FCSB va rata duelurile cu Rapid, FC Argeș și CFR Cluj din campionat, dar și dubla cu Aberdeen din Europa League.
Atacantul ar putea juca însă în meciul pe care FCSB îl va disputa în etapa cu numărul 9 din Superliga, în fața nou-promovatei Csikszereda. Rămâne însă de văzut dacă se va pune la punct din punct de vedere fizic după accidentarea suferită.
„Bîrligea e un pic încărcat. Alibec mai are o săptămână și va reveni la antrenamente. Aia depinde (n.r. – când va juca Alibec)”, spunea Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, conform Prima Sport.
Elias Charalambous e pus într-o situație destul de complicată. Daniel Bîrligea va fi probabil menajat în meciul cu Rapid. Locul său ar putea fi luat de Florin Tănase, Denis Politic sau chiar de puștiul Alexandru Stoian, care a impresionat în minutele pe care le-a prins la FCSB.