Olimpiu Moruțan era unul dintre cei mai în formă jucători ai României în preliminariile pentru EURO 2024, dar fotbalistul român a ratat Campionatul European după ce a suferit o accidentare gravă într-un meci din Cupa Turciei, în luna aprilie a acestui an.
Olimpiu Moruțan este la a doua aventură în tricoul italienilor de la Pisa. După ce a evoluat în 36 de meciuri pentru formația din Serie B, Moruțan a revenit în această vară la echipa unde evoluează Marius Marin și Adrian Rus, fiind împrumutat de la Ankaragucu.
Antrenor în acest moment la Pisa, Filippo Inzaghi, fostul mare atacant al celor de la AC Milan, a vorbit despre revenirea pe gazon a fotbalistului român în vârstă de 25 de ani, care nu a mai jucat din luna aprilie, de la un meci din Cupa Turciei.
„Eu consider că am în lot 23-24 de jucători care oricând pot fi titulari dacă sunt pregătiți din punct de vedere fizic. În cazul lui Moruțan mai este nevoie de timp și sperăm că va fi alături de noi începând din luna decembrie. Cred că este un jucător care se poate descurca foarte bine în sistemul nostru de joc”, a declarat Filippo Inzaghi.
Moruțan a mai fost împrumutat la Pisa în perioada august 2022 – iunie 2023, a marcat 6 goluri și a oferit 8 pase decisive în tricoul echipei din Serie B. În prezent acesta este evoluat la 3 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Potrivit jurnaliștilor italieni, mijlocașul român se află în stagiul final al recuperării sale într-o clinică din Bologna. Clubul din Serie B îl așteaptă, astfel, pe Moruțan să revină în luna aceasta la antrenamente.
Planul celor de la Pisa este să îl ajute pe jucătorul de la Galatasaray să revină la o formă fizică bună până în decembrie, pentru ca acesta să poată ajuta echipa în returul campionatului.
Universitatea Cluj, FC Botoșani, FCSB și Galatasaray sunt celelalte cluburi pentru care a jucat Olimpiu Moruțan în cariera sa. El are în palmares o Cupă a României câștigată cu actuala campioană din SuperLiga în anul 2020.
15 selecții are Olimpiu Moruțan la echipa națională de fotbal a României. Un singur gol a marcat acesta pentru selecționata tricoloră.