Olimpiu Moruțan se pregătește de revenirea oficială pe gazon, după o lungă accidentare suferită sezonul trecut în Turcia. Italienii au făcut marele anunț despre mijlocașul român.
În luna aprilie a acestui an, pe când evolua pentru Ankaragucu, Olimpiu Moruțan a suferit o ruptura de tendon ahilean. Ulterior, fotbalistul a ratat prezența la EURO 2024 cu naționala României, precum și startul actualului sezon.
Se pare că toată perioada de chin și așteptare ajunge în sfârșit la final. Presa din Italia a scris despre revenirea jucătorului împrumutat în acest sezon la Pisa, în Serie B.
„Moruțan se antrenează cu grupul. Vești pozitive au sosit din partea lui Olimpiu Moruțan, mijlocașul ofensiv încheiându-și perioada de pregătire separată și începând de ieri să se antreneze cu grupul.
Românul își propune să revină pentru meciul cu Modena de pe 21 decembrie”, au scris jurnaliștii de la Tuttomercatoweb, despre revenirea lui Moruțan pe gazon.
Subiectul revenirii lui Olimpiu Moruțan după accidentare a fost abordat și într-o ediție recentă de FANATIK SUPERLIGA. Giovanni Becali este cel care a oferit detalii despre internaționalul român.
Mai exact, agentul de jucători a precizat un scenariu asemănător: „Este deja la Pisa, se antrenează cu grupul. Dar va mai dura puţin până intră în programul de pregătire al echipei. Este posibil să îl vedem încă din decembrie”, a spus Giovanni Becali.
Există foarte multe cazuri de jucători care au revenit după o accidentare, iar cariera lor nu a mai fost la fel. Olimpiu Moruțan a suferit o accidentare serioasă, iar viitorul său la nivel înalt este pus acum sub semnul întrebării.
„Puțini au mai revenit în fotbal la un nivel bun după o astfel de accidentare. E foarte gravă accidentarea și e foarte complicată. Tendonul suportă o sarcină foarte mare la sprint, la frânare.
După ce a fost rupt o dată există riscul să fie rupt din nou”, este explicația oferită de Pompiliu Popescu, fostul doctor al echipei naționale, pentru FANATIK.