Persoanele care se confruntă cu diabetul zaharat trebuie să fie foarte precaute cu starea lor de sănătate. Altfel, riscă să dezvolte și alte afecțiuni. Un lucru foarte important în rutina lor este să-și monitorizeze nivelul de glicemie, pe lângă o alimentație corespunzătoare și exercițiile fizice.
Nivelul de glicemie influențează planul de tratament, adică în funcție de acesta doctorii pot decide ce și cum să vă administreze mai departe, astfel încât să vă vindecați. Consumul de carbohidrați, luarea medicamentelor într-un mod haotic, lipsa sportului, stresul sau fumatul sunt printre situațiile care conduc la creșterea nivelului de zahăr din sânge.
De-a lungul timpului, s-au efectuat numeroase studii referitoare la diabetul zaharat. S-a descoperit, printre altele, că se poate măsura glicemia și la domiciliu, utilizând două metode principale: glucometrul sau stick-ul pentru deget sau monitoare continue de glucoză (CGM-uri).
Cea mai frecventă metodă este înțeparea degetului, în special de către bolnavii de diabet care iau insulină. Contoarele de glucoză și benzile de testare se pot achiziționa din farmacii. De altfel, dacă dispuneți de o formă de asigurare medicală verificați dacă aceasta vă acoperă costul lor.
”Glicemia se ia înainte și la două ore după ce ai mâncat, eventual din când în când, în cursul zilei, nu mai mult de o dată, de două ori pe săptămână, în funcție de tipul de diabet. Dacă este diabet de tip 1, se poate lua și de mai multe ori pe zi.
Pentru diabet de tip 1, aparatele de monitorizare zilnică, continuă a glicemiei sunt nemaipomenite, dar sunt scumpe și greu de gestionat”, explică dr. Doru Negru, medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la Clinica SANADOR, potrivit dcmedical.ro
Dacă optezi pentru un CGM, acesta presupune să porți un dispozitiv care măsoară nivelurile de glucoză 24 de ore pe zi. Astfel de date vor fi de folos pentru a forma un grafic care arată modul în care nivelurile de zahăr din sânge se modifică în timp.
Multe dintre GCM-uri au un senzor minuscul introdus sub piele, care măsoară nivelul de glucoză în lichidul interstițial. Unele mărci sunt conectate la pompe de insulină specifice sau funcționând independent. Totodată, pot trimite și mesaje de alertă când detectează niveluri scăzute sau ridicate de glucoză.
Înainte de a vă verifica glicemia cu ajutorul unui glucometru asigurați-vă că aveți mâinile spălate sau șterse cu un șervețel umed. Introduceți o bandă de testare în glucometru, înțepați partea laterală a vârfului degetului cu un dispozitiv de puncție pentru a obține o picătură de sânge. Atingeți și mențineți banda de testare pe picătura de sânge și așteptați rezultatul.