Românii așteaptă ultima tranșă de bani pe cardurile sociale. Ajutorul vine din partea statului pentru persoanele care au cea mai mare nevoie. De știut este că acea sumă poate fi cheltuită în scopul achiziționării de alimente.
Vești bune pentru români. Aceștia vor primi, în următoarele zile, 450 de lei pe cardurile sociale. Statul oferă acest ajutor financiar celor care se află într-o situație dificilă.
În acest sens, până pe data de 20 noiembrie, persoanele cu un venit lunar redus vor primi acea sumă pentru a putea cumpăra alimente și mese calde. Când va fi, însă, timpul pentru o ultimă tranșă.
Vorbind despre luna decembrie, românii care dețin carduri sociale trebuie să se aștepte la o nouă sumă de bani începând cu data de 14. Potrivit legii, cei 250 de lei vor intra între zilele de 14 și 29 ale lunii.
Dacă până în luna septembrie doar cei cu venituri mici sub 2.000 de lei puteau beneficia de această sumă din partea statului, odată cu recalcularea a crescut și pragul. Noul prag până la care o persoană poate primi ajutorul financiar este de 2.210 lei.
Este vorba despre copiii și adulții care sunt încadrați într-un grad de handicap grav, accentuat sau mediu și ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei.
De asemenea, printre beneficiari sunt și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu suma de 675 de lei. Mai mult, și familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu suma precizată anterior se pot folosi de cardurile sociale.
Acest sprijin îl primesc și familiile sau persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare. Voucherele pot fi utilizate și de persoanele fără adăpost.
Ajutor primesc și pensionarii sistemului public de pensii, cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu suma de 2.210 lei.