News

Când se încheie lucrările de restaurare la Cazinoul din Constanța. Anunțul CNI

Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat când se încheie lucrările de restaurare la Cazinoul din Constanța. Termenul inițial, toamna lui 2022, nu va putea fi îndeplinit de constructori.
17.06.2022 | 12:34
Cand se incheie lucrarile de restaurare la Cazinoul din Constanta Anuntul CNI
Lucrările de restaurare la Cazinoul din Constanța nu vor fi încheiate în 2022. Termenul anunțat de CNI. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

În prezent, Cazinoul din Constanţa este în plin proces de transformare. Arhitecții supraveghează atent lucrările, iar anul 2023 ar putea readuce în plan turistic o atracție recunoscută de pe litoral.

Lucrările de restaurare la Cazinoul din Constanța nu vor fi încheiate în 2022. Termenul anunțat de CNI

În primăvara lui 2020, Compania Naţională de Investiţii (CNI) notifica Inspectoratul de Stat în Construcții şi Primăria Municipiului Constanţa privind demararea lucrărilor de execuţie pentru consolidarea şi reabilitarea clădirii Cazinoului din Constanţa.

ADVERTISEMENT

Clădirea a fost predată constructorului în data de 15 ianuarie 2020 pentru efectuarea etapei de proiectare, iar în aprilie au fost instalate schelele pe faţadă.

Într-o primă fază, lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa au avut ca termen de finalizare 30 de luni, adică toamna anului 2022.

ADVERTISEMENT

Termenul este însă imposibil de respectat. Conform CNI, în iunie 2022, gradul de execuţie al lucrărilor a ajuns la 55%.

”În acest moment se execută lucrări la partea de structură, partea de arhitectură şi partea de componente artistice”, au transmis cei de la CNI pentru Adevărul.

ADVERTISEMENT

Dată fiind evoluția lucrărilor, CNI estimează că restaurarea Cazinoului din Constanţa se va finaliza în prima jumătate a anului 2023.

”În perioada următoare se vor continua lucrările menţionate, se vor executa lucrări de instalaţii interioare, instalaţii exterioare, consolidare şi refacere terasă exterioară, consolidare zid de sprijin şi refacere a zidului de apărare marin”, adaugă CNI.

ADVERTISEMENT

Zilnic, peste 100 de muncitori sunt pe șantierul deschis în urmă cu doi ani, la Cazinoul din Constanța. Ei efectuează lucrări atât la interior, cât și la exterior, în funcție de condițiile atmosferice, pentru ca termenul de finalizare să fie respectat.

Cât costă lucrările de restaurare de la Cazinoul din Constanța

Peste 11 milioane de euro (circa 56 de milioane de lei) costă refacerea clădirii emblematice de la malul Mării Negre.

Întregul contract pentru consolidarea şi restaurarea Cazinoului din Constanţa a fost parafat în decembrie 2019, cu asocierea AEDIFICIA CARPATI SA & SC REMON PROIECT SRL & SC PROFESIONAL CONSTRUCT PROIECTARE SRL & SC TEHNOINSTAL SRL (declarată câştigătoare în urma finalizării procedurii de achiziţie publică), mai scrie sursa citată.

ADVERTISEMENT
Tags: