Sport

Când se joacă Real Madrid – Barcelona. S-a decis programul La Liga în sezonul 2024 – 2025

Oficialii La Liga au stabilit programul pentru sezonul 2024-2025, când se va disputa primul „El Clasico” al noului sezon competițional din Spania.
20.06.2024 | 10:29
Cand se joaca Real Madrid  Barcelona Sa decis programul La Liga in sezonul 2024  2025
S-a aflat programul sezonului 2024/2025 din La Liga. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Real Madrid nu a avut rival în sezonul precendent în La Liga, Los Blancos au câștigat la pas campioanatul, cu 95 de puncte acumulate. Câștigătoarea din Champions League a suferit doar un eșec în campionatul recent încheiat.

Programul complet La Liga 2024-2025

Tot focusul în momentul de față este pe EURO 2024, unde Spania a reușit un meci excelent împotriva Croației, dar în același timp conducătorii La Liga, campionatul care a dat câștigătoarea UEFA Champions League, au stabilit programul meciurilor din sezonul 2024-2025.

ADVERTISEMENT

Prima etapă este programată între pe 18 august. În runda inaugurală „giganții” din Spania au parte de meciuri destul de complicate. Barcelona se va deplasa la Valencia în prima etapă, iar campioana Champions League, Real Madrid, va face deplasarea la Mallorca.

Cel mai „tare” meci din prima etapă este între Villarreal și Atletico Madrid, pe când „revelația” sezonului încheiat, Girona, se va duela în deplasare cu Real Betis. Formația lui Andrei Rațiu, Rayo Vallecano, se va duela cu Real Sociedad, în deplasare. Programul complet al tuturor etapelor din sezonul 2024-25 din La Liga poate fi văzut aici.

ADVERTISEMENT

Derby-uri La Liga. Când se joacă Barcelona – Real Madrid sau Atletico Madrid – Real Sociedad

La Liga este cunoscută pentru derby-urile extrem de pasionante, „El Clasico” fiind cea mai cunoscută rivalitate din fotbal. Este important pentru iubitorii sportului rege să știe când să „pună berile la rece” pentru cele mai importante dueluri.

„El Clasico” va avea loc pentru prima oară în acest sezon în etapa a 11-a din La Liga, pe 27 octombrie, când Barcelona va face deplasarea pe Bernabeu, iar returul este programat pentru data de 11 mai, în etapa a 35-a.

ADVERTISEMENT

„Derby-ul Madridului” este programat pe data de 29 septembrie, în etapa a 8-a din La Liga, iar returul pe 9 februarie, în etapa 23. „Derbi Barceloni” este puțin probabil să se întâmple în acest sezon, Espanyol pierzând manșa tur a barajului de promovare în La Liga.

ADVERTISEMENT

Cine transmite la TV în România La Liga 2024 – 2025

La fel ca și în sezonul trecut, meciurile din stagiunea 2024-2025 din La Liga vor putea fi urmărite în direct pe Digi Sport și Prima Sport. Posturile TV sunt obișnuite cu volumul mare de meciuri din week-end, iar în stagiunea ce urmează pare să fie la fel ca până acum.

Cum poți vedea La Liga live stream online

O altă variantă de a urmări jocurile din La Liga este live stream online sau pe FANATIK.RO, în regim de live text și live video. Totul pentru ca fanii să fie puși la punct cu tot ce se întâmplă în campionatul care a dat cele mai multe câștigătoare de UEFA Champions League.

Structură Premier League. Câte echipe merg în Europa și câte retrogradează în 2025

Actualul sezon din La Liga va avea în componență, ca de fiecare dată, 20 de echipe. 38 de etape se vor juca în total, dintre care 34 în week-end și de 4 ori va fi etapă intermediară pe parcursul săptămânii.

Pauzele internaționale vor avea loc în septembrie, octombrie, noiembrie și martie. La Liga a asigurat cluburile că nu li se va cere să joace de două ori în mai puțin de 60 de ore în niciun moment al sezonului.

Formațiile care vor încheia pe primele 4 locuri se vor califica în Champions League, ocupanta poziției a cincea va merge în Europa League alături de câștigătoarea Cupei Spaniei, iar echipa de pe 6 se va califica în Conference League.

Ultimele 3 clasate la finalul sezonului vor retrograda în La Liga 2, iar în locul lor urmând să fie luat de primele două formații din liga secundă și o a treia care va câștiga un baraj de promovare.