Când se joacă Simona Halep – Lesia Tsurenko în turul trei la Roland Garros 2019. Simona Halep, ocupanta locului trei în clasamentul WTA, se află săptămâna aceasta în capitala Franţei, acolo unde evoluează în cadrul turneului Roland Garros, de categorie Grand Slam, cu premii totale în valoare de 23,029,029 de dolari. Reprezentanta noastră este campioana en-titre de la Openul francez.
UPDATE, 31 mai, ora 18.40. Organizatorii au anunţat ora de start a partidei dintre Simona Halep şi Lesia Tsurenko! Meciul va fi sâmbătă, 1 iunie, primul pe “ordinea de joc” de pe “Phillipe Chatrier”. Va începe de la 12.00, ora României.
Când se joacă Simona Halep – Lesia Tsurenko în turul trei la Roland Garros 2019
Simona Halep este una dintre cele mai titrate jucătoare prezente în acest an pe zgura de la Paris, reușind să ajungă de trei ori în finala Roland Garros. Românca s-a impus anul trecut în fața americancei Sloane Stephens și a câștigat primul eu trofeu de Grand Slam din carieră. Ea a mai ajuns în finală la Paris în 2014 și 2017, fiind învinsă de rusoaica Maria Sharapova și apoi de letona Jelena Ostapenko.
-
George Florescu nu a uitat criticile de când era decarul naţionalei: „Am fost carne de tun"
-
Horia Ivanovici, revoltat: Măi, nesimțiților, bunicii se sufocă și mor la ATI, iar Raed Arafat face ședință cum să salveze FCSB? Hai, marș din funcții!
-
Ăsta da noroc! A câștigat peste un miliard de lei cu un bilet de loto. Trei numere au fost suficiente
Campioana en titre a avut un start destul de ezitant la actuala ediție a turneului de la Paris și a trecut în primele două runde, după set decisiv, de australianca Ajla Toimljanovic și apoi de poloneza Magda Linette. Acum urmează un nou meci care ar trebui să nu-i pună probleme fostului lider mondial. Meciul Simona Halep – Lesia Tsurenko din turul trei de la Roland Garros se va disputa sâmbătă, 1 iunie, ora de start urmând a fi stabilită de organizatori.

Halep, avantaj zdrobitor în meciurile directe
Lesia Tsurenko, în vârstă de 30 de ani, pare a avea un complex în fața Simonei Halep, românca reușind să câștige toate cele șapte întâlniri directe. Mai mult, în șase dintre ele s-a impus în două seturi. Ultimele două meciuri au avut loc anul acesta, la Doha și Dubai, iar Simona s-a impus de fiecare dată în turul doi. De remarcat este faptul că cele două se vor duela în premieră pe zgură, suprafața favorită a campioanei noastre.
Simona Halep s-a văitat de dureri de stomal la finalul întâlnirii cu Magda Linette din turul doi de la Roland Garros, dar problemele par a fi trecut. Românca în vârstă de 27 de ani a ieșit vineri la prânz la un antrenament și era toată un zâmbet. La ședința de pregătire a campioanei noastre a fost prezentă și Virginia Ruzici. Campioana en-titre de la Openul francez este pe primul loc într-un clasament întocmit pe baza punctelor de break convertite în timpul meciurilor. Sportiva noastră are 15 puncte de break convertite şi este la egalitate cu slovena Polona Hercog.
-
Dinamo i-a prelungit contractul lui Diego Fabbrini! Alți doi jucători vor continua în „Ștefan cel Mare”
-
Meciurile stranierilor în weekend. Răzvan Lucescu l-a înjurat pe arbitru după derby-ul Al Ahli - Al Hilal. Video
-
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!