Simona Halep

Când se joacă Simona Halep – Serena Williams în finală la Wimbledon! ORA DE START

13.07.2019 | 12:28
Cand se joaca Simona Halep  Serena Williams in finala la Wimbledon ORA DE START

Când se joacă Simona Halep – Serena Williams în finală la Wimbledon. Românca, a șaptea favorită a competiției, a acces în ultimul act al turneului de Grand Slam de la Londra după o victorie de senzație în fața Elinei Svitolina, în timp ce Serena Williams, cap de serie numărul 11, a trecut extrem de lejer de Barbora Strycova. Simona și Serena s-au mai întâlnit de două ori în finalele unor turnee și de fiecare dată victoria i-a revenit americancei.

Când se joacă Simona Halep – Serena Williams în finală la Wimbledon

Meciul Simona Halep – Serena Williams, finala din acest an de la Wimbledon, se va juca sâmbătă, de la ora 16:00, pe Arena Centrală. Va fi a 11-a întâlnire directă dintre cele sportive, iar scorul meciurile directe este net favorabil americancei, scor 9-1. Singura victorie a româncei a venit în faza grupelor de la Turneul Campioanelor din 2014, scor 6-0, 6-2, dar americanca și-a luat revanșa în finala competiției de atunci, scor 6-3, 6-0.

Simona Halep și Serena Williams s-au întâlnit o singură dată la Wimbledon, în primul lor meci direct, în turul doi din 2011, americanca impunându-se cu scorul de 3-6, 6-2, 6-1. După ce multipla campioană din Statele Unite ale Americii a devenit mamă, au mai fost adversare o singură dată, anul acesta în optimile de finală de la Australian Open, atunci când Serena a câștigat cu 6-1, 4-6, 6-4.

Simona Halep sărbătorind calificarea în finală la Wimbledon 2019

Halep a cedat un singur set până la finală

Simona Halep a avut un parcurs excepțional la actuala ediție a Wimbledonului, cedând un singur set în turul doi împotriva Mihaelei Buzărnescu. Românca, care se află la cea mai bună performanță pe iarba londoneză, a trecut pe rând de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-4, 7-5, Mihaela Buzărnescu, scor 6-3, 4-6, 6-2, Victoria Azarenka, scor 6-3, 6-1, Cori Gauff, scor 6-3, 6-3, Shuai Zhang, scor 7-6 (4), 6-1, și Elina Svitolina, scot 6-1, 6-3.

Serena Williams, care a câștigat de șapte ori titlul la Wimbledon în cele zece finale jucate, a cedat două seturi la actuala ediției. Americanca și-a făcut loc în ultimul act după victorii cu Giulia Gatto-Monticone, scor 6-2, 7-5, Kaja Juvan, scor 2-6, 6-2, 6-4, Julia Goerges, scor 6-3, 6-4, Carla Suarez Navarro, scor 6-2, 6-2, Alison Riske, scor 6-4, 4-6, 6-3, și Barbora Strycova, scor 6-1, ???.