News

Când se judecă cererea de liberare condiționată a lui Liviu Dragnea. Tribunalul Giurgiu a făcut anunțul

Tribunalul Giurgiu a anunțat când se judecă cererea de liberare condiționată a lui Liviu Dragnea.
22.06.2021 | 15:44
Cand se judeca cererea de liberare conditionata a lui Liviu Dragnea Tribunalul Giurgiu a facut anuntul
ADVERTISEMENT

În urmă cu o săptămână, Liviu Dragnea obținea o victorie importantă la Curtea de Apel București. Magistrații decideau ca cererea acestuia de liberare condiționată să fie rejudecată la Tribunalul Giurgiu.

Tribunalul Giurgiu a anunțat când se judecă cererea de liberare condiționată a lui Liviu Dragnea

Între timp, judecătorii de la Tribunalul Giurgiu au stabilit ziua în care se va discuta liberarea condiționată a fostului președinte PSD.

ADVERTISEMENT

Astfel, pe 15 iulie 2021, se va analiza contestația făcută de Liviu Dragnea împotriva sentinței judecătoarei Mădălina Mirela Știrbu de la Judecătoria Sectorului 5, care, în 27 aprilie 2021, a respins liberarea condiționată a fostului președinte al PSD, scrie Luju.ro.

Săptămâna trecută, Flavia Teodosiu, apărătoarea lui Liviu Dragnea, a declarat, după ce Curtea de Apel București a decis strămutarea dosarului privind eliberarea condiționată la Tribunalul Giurgiu, că există o șansă în plus pentru a fi admisă contestația și pentru ca fostul lider PSD să fie pus în libertate.

ADVERTISEMENT

Aceasta a transmis că judecătorii din trecut erau incompatibili și abia acum i s-ar fi făcut dreptate lui Liviu Dragnea, odată cu această decizie de a muta dosarul la un alt tribunal.

”Cel puțin judecătorii care l-au judecat și în trecut (…) n-ar fi trebuit să judece, aceștia fiind incompatibili (…).

ADVERTISEMENT

Instanța a considerat că, într-adevăr, i s-a făcut o nedreptate domnului Dragnea, din acest punct de vedere, și a decis admiterea cererii noastre de strămutare a cauzei la un alt tribunal”, a spus Flavia Teodosiu, avocata fostului lider PSD.

Liviu Dragnea, închis din mai 2019

Unul dintre cei mai puternici oameni politici din ultimii ani, Liviu Dragnea, a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare. Acesta a fost încarcerat în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

ADVERTISEMENT

Ulterior, după împlinirea fracției de pedeapsă, Dragnea a încercat în repetate rânduri să obțină eliberarea condiționată.

Fostul lider PSD a fost acuzat că, în calitate de președinte al CJ Teleorman (2000-2012), respectiv de președinte al PSD Teleorman, i-ar fi determinat pe șefii Direcției de Protecție a Copilului Teleorman să le angajeze fictiv și să le mențină în funcții pe două membre PSD.

”Timp de 8 ani și jumătate și 4 ani și jumătate, nimeni nu a văzut ca cele două secretare lipseau de la muncă? În condițiile în care dacă alți funcționari lipseau 10 minute erau sancționați”, spunea procurorul DNA, la ultimul termen din proces, pe 20 mai.

ADVERTISEMENT