Miercuri, 18 martie, vor avea loc alegerile pentru șefia FRF. Răzvan Burleanu și Ilie Drăgan candidează pentru funcția de președinte, iar actualul șef al federației a primit o veste excelentă înainte de vot. Ilie Drăgan a oferit o primă reacție pentru FANATIK.
Ilie Drăgan a solicitat suspendarea alegerilor pentru conducerea Federației Române de Fotbal, motivând că Răzvan Burleanu a bifat deja trei mandate în funcția de președinte, limita maximă prevăzută de regulament. Totuși, TAS i-a respins solicitarea înaintată de președintele clubului 3 Kids Sport.
Potrivit GSP, alegerile se vor desfășura conform programului stabilit inițial, adică miercuri, 18 martie. Contestația depusă de Ilie Drăgan va fi judecată ulterior, iar un verdict final ar putea veni abia după ce noul președinte al FRF va fi ales de reprezentanții fotbalului românesc.
Totuși, Ilie Drăgan rămâne ferm pe poziții și a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, că își va continua demersurile după Adunarea Generală a FRF. Un verdict în cazul contestației propuse de Ilie Drăgan ar urma să apară la începutul lunii aprilie. De asemenea, Ilie Drăgan susține că se bazează pe votul FCSB la alegerile pentru fotoliul de lider de la Casa Fotbalului.
„Țin să punctez în primul rând că TAS nu i-a validat candidatura lui Răzvan Burleanu, ci nu a respins organizarea alegerilor. Se va analiza după alegeri, la începutul lunii aprilie. Federația nu a fost de acord să se judece în regim de urgență. Au mai fost cazuri când s-au întors lucrurile.
Voi lua cuvântul mâine în Adunarea Generală și veți afla mai multe. Oricine e liber să candideze. Puteau să vină persoane cu notorietate dar nu au dorit. Eu știu că FCSB va vota cu mine. Nu vreau să spun pe câte voturi mă bazez pentru că n-am cerut nimănui să îmi spună dacă mă votează sau nu. Mă bazez pe conștiința oamenilor că vor să le fie mai bine”, a declarat Ilie Drăgan, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Răzvan Burleanu pare favorit pentru câștigarea unui al patrulea mandat la conducerea fotbalului românesc. Mai mulți oficiali din fotbal și-au exprimat deja susținerea pentru actualul președinte. Printre aceștia se numără și Radu Constantea, președintele Universității Cluj: „Noi vom merge în continuare cu Răzvan Burleanu. A ajutat imaginea fotbalului românesc”, a declarat acesta la Digi Sport.