News

Când se va mai sărbători Paștele catolic și cel ortodox la aceeași dată! Ce scrie în calendar

21.04.2019 | 11:09
Iata cand pica Pastele ortodox in aceeasi zi cu Pastele Catolic!

Când pică Paștele ortodox în aceeași zi cu Paștele catolic? Anul acesta, catolicii sărbătoresc Paștele pe data de 22 aprilie, iar ortodocșii vor primi Învierea Domnului pe data de 28 aprilie! Paștele catolic și cel ortodocs vor pica pe aceeași dată de-abia în anul 2025! Atunci, Paștele la ambele confesiuni va fi sărbătorit pe data de 20 aprilie!

Află de mai jos când pică Paștele ortodox în aceeași zi cu Paștele catolic

Duminică, atât ortodocşii, cât şi catolicii vor serba Paştile, la trei ani de la ultima prăznuire comună, din 20 aprilie 2014. Apoi, abia peste opt ani, adică în 20 aprilie 2025, Învierea Domnului va fi din nou sărbătorită în aceeaşi duminică de ortodocşi şi de catolici.

Dacă, din 2007, aceste zile de prăznuire comună au fost mai dese, spre exemplu, 8 aprilie 2007, 4 aprilie 2010, 24 aprilie 2011, 20 aprilie 2014 şi 16 aprilie 2017, până în 20 aprilie 2025, creştinii vor serva Paştile la date diferite.

Cand pica Pastele ortodox in aceeasi zi cu Pastele Catolic
Cand pica Pastele ortodox in aceeasi zi cu Pastele Catolic

De ce nu sărbătoresc mereu ortodocșii Paștele odată cu catolicii

În principal, există două motive pentru care creştinii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite. Primul este că Biserica Ortodoxă foloseşte calendarul iulian, în timp ce restul creştinilor folosesc calendarul gregorian. Calendarul iulian este cu 13 zile în urma celui Gregorian.

În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a decis să reformeze calendarul după care funcţionează Biserica Catolică. Noul calendar, care a primit numele de calendar gregorian, este mai precis din punct de vedere astronomic decât cel iulian şi este folosit în prezent de aproape toată lumea. Calendarul creat de Iulius Cezar era cu 11 minute prea lung, iar, de-a lungul secolelor, s-a decalat faţă de fenomenele naturale, precum schimbarea anotimpurilor.

Din 1583, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştile la aceeaşi dată decât doar din întâmplare. În anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul îndreptat. Unele biserici ortodoxe nu au reuşit, însă, să pună în aplicare această hotărâre.

Astfel, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul neîndreptat. Pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştilor, din anul 1927 s-a luat hotărârea ca şi Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat, să serbeze Paştile după calendarul neîndreptat. Această hotărâre a fost întărită şi de Consfătuirea inter-ortodoxă de la Moscova din iulie 1948.

Când se va mai sărbători Paștele catolic și cel ortodox la aceeași dată! Acest lucru se întâmplă atunci când prima lună plină de după echinocţiu are loc târziu, după 3 aprilie. Fenomenul s-a petrecut în 2010, 2011, 2014, 2017 şi va mai avea loc în 2025, 2028, 2031, 2034, 2037, 2038, 2041, 2045.