Life

Când și cum trebuie să prindem lumânări pentru cei adormiți. Tradiția pe care nu toată lumea o cunoaște

Aprinderea lumânărilor la cimitir este o tradiție importantă, dar este esențial să știm când și de ce facem, de fapt, acest lucru.
01.04.2025 | 14:06
Cand si cum trebuie sa prindem lumanari pentru cei adormiti Traditia pe care nu toata lumea o cunoaste
Când se aprind, de fapt, lumânări la morminte. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Când aprindem, de fapt, lumânări la morminte, creștinii fac acest gest în memoria celor dragi, dar puțini știu ce simbolizează cu adevărat. Tradiția nu doar că marchează respectul față de cei adormiți, ci și un act spiritual profund, având rădăcini în credințele religioase și obiceiurile străvechi.

Când se aprind lumânări la morminte

Creștinii aprind lumânări la mormintele celor dragi într-un gest de respect și amintire, dar este important să știm când și de ce o facem. Ar trebui să aprindem lumânări ori de câte ori mergem la biserică, chiar și fără a participa la slujbă, și să le avem atunci când vizităm mormintele celor plecați.

ADVERTISEMENT

În plus, este esențial să menținem locurile de veci curate. Lumânările trebuie aprinse și la sâmbetele moșilor, parastase, Înălțarea Domnului, marile sărbători ale sfinților și la Praznicul Maicii Domnului, pe 21 noiembrie.

Lumânări la morminte se aprind de zilele moșilor. În 2025, acestea se sărbătoresc după cum urmează: 22 februarie – moșii de iarnă, 8 martie – moșii de primăvară, 7 iunie – moșii de vară și 1 noiembrie – moșii de toamnă.

ADVERTISEMENT

Ce simbolizează lumânările

Flacăra mică a lumânării reflectă o fărâmă din „lumina lumii” adusă de Hristos, simbolizând lumina divină care pătrunde în viețile creștinilor. Această lumânare ne luminează drumul spiritual, fiind un semn al credinței și al prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, oferind speranță și călăuzire într-o lume adesea marcată de întuneric.

Începând cu secolul al II-lea, există dovezi că preoții creștini aprindeau lumânări și le aduceau în mijlocul enoriașilor, marcând astfel începutul slujbelor și rugăciunilor.

ADVERTISEMENT

În fiecare an, printr-un miracol divin, lumina sacră coboară din ceruri și aprinde candela de la Ierusalim. Din acest foc sfânt, lumina se răspândește către toate bisericile creștine în noaptea Învierii, marcând momentul în care Iisus a înviat din morți.

ADVERTISEMENT

Atât ortodocșii, cât și catolicii aprind lumânări în biserică, lângă icoanele din fața altarului, dar și în lumânărarul aflat în curtea lăcașurilor de cult, dedicat celor vii și celor adormiți. În mod special, ortodocșii au obiceiul de a aprinde lumânări atunci când dau de pomană, un gest profund legat de tradițiile de ajutorare a sufletelor celor plecați, scrie libertatea.ro.