Fotbal international

Când și unde se joacă finala Europa League 2019

30.04.2018 | 02:25
Cand si unde se joaca finala Europa League 2019

Începând cu ediția 2018 – 2019, finala Europa League se va disputa în aceeași săptămână cu cea de Champions League. UEFA a anunțat încă din luna septembrie a anului trecut când și unde se joacă finala Europa League 2019. Stadionul Olimpic din Baku, Azerbaidjan a fost ales de Forul European pentru a găzdui finala din 29 mai 2019.

Pentru a decide care sunt stadionale care vor găzdui finalele celor mai prestigioase competiții europene de fotbal în anul 2019, UEFA a decis, pentru prima dată în istorie, să deschidă o licitație pentru țările care doresc să organizeze o finală de turneu. Procedura a fost deschisă pe 9 decembrie 2016. Asociațiile de fotbal au avut termen o lună și jumătate pentru a-și exprima intenția de participare, urmând să depună dosarele până în luna iunie a anului 2017. Georgia, Germania și Scoția au anunțat că vor ca finala Europa League 2019 să se desfășoare pe stadioanele lor, însă nu au mai trimis dosarele la UEFA.

În cursă s-au înscris Turcia, Spania și Azerbaidjan. Turcii au scos la bătaie stadionul Vodafone Park din Istanbul, o arenă cu aproximativ 42.000 de locuri, pe care își dispută partidele de acasă Beșiktaș JK. Este aceeași arenă în fața căreia au explodat 2 bombe în decembrie 2016, explozii în urma cărora și-au pierdut viața 46 de persoane și au fost rănite peste 130. Spaniolii au propus stadionul Ramon Sanchez Pizjuan pentru a găzdui finala Europa League 2019, o arenă de peste 42.000 de locuri care le trezește suporterilor steliști cele mai frumoase amintiri. Este locul în care Steaua a făcut istorie pe 7 mai 1986, câștigând Cupa Campionilor Europeni în fața Barcelonei, scor 2-0. În aceeași seară, Helmut Duckadam a intrat în cartea recordurilor, fiind primul portar care a apărat 4 penalty-uri consecutive.

Când și unde se joacă finala Europa League 2019

UEFA a anunțat în luna septembrie a anului trecut când și unde se joacă finala Europa League 2019. Reprezentanții Forului Europan au decis ca meciul să se dispute pe stadionul Olympic din Baku, Azerbaidjan, pe data de 29 mai. Cu o capacitate de 68.700 de locuri, arena a fost construită pentru a îndeplini cerințele impuse la nivel internațional de UEFA și de FIFA. Inaugurat pe 6 martie 2015, stadionul este încadrat în categoria a 4-a și va găzdui meciuri din grupe și sferturile de finală la Campionatul European de Fotbal din anul 2020. Recordul de audiență pe Olympic a fost stabilit pe 27 septembrie 2017, când 67.200 de persoane au urmărit meciul Qarabag – AS Roma, scor 1-2, în grupele Champions League.

Tags: