Life

Când trebuie să uzi plantele primăvara, ca să ai cea mai frumoasă grădină. Vor rămâne verzi și sănătoase dacă faci asta

Care este momentul potrivit pentru a uda plantele primăvara. Vei avea cea mai frumoasă grădină dacă urmezi această regulă.
05.03.2025 | 07:58
Cand trebuie sa uzi plantele primavara ca sa ai cea mai frumoasa gradina Vor ramane verzi si sanatoase daca faci asta
Care este momentul ideal pentru a uda plantele. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Grădinarii cu experiență au dezvăluit care este cel mai potrivit interval pentru a uda plantele primăvara, un detaliu esențial pentru o grădină sănătoasă și plină de viață. Mulți fac însă o greșeală majoră, udând în momente nepotrivite, ceea ce poate duce chiar duce la uscarea completă a grădinii.

Când trebuie să uzi, de fapt, plantele

Pe măsură ce primăvara își intră în drepturi, pasionații de grădinărit își dedică tot mai mult timp îngrijirii plantelor, dornici să le vadă crescând sănătoase și viguroase. Totuși, mulți ar fi surprinși să afle că udarea plantelor nu ar trebui făcută oricând pe parcursul zilei.

ADVERTISEMENT

Deși există convingerea răspândită că dimineața este momentul ideal pentru a le hidrata, specialiștii susțin că serile aduc beneficii mult mai mari. Tom Knight, specialist în îngrijirea plantelor și fondatorul Our Houseplants, susține că udarea plantelor seara sau chiar înainte de culcare este o opțiune perfect viabilă, mai ales pentru cei cu un program aglomerat pe parcursul zilei.

„Nu există cercetări convingătoare care să arate că plantele preferă să fie udate dimineața în loc de seara”, a dezvăluit specialistul despre momentul în care este bine să uzi plantele. 

ADVERTISEMENT

Mulți grădinari sunt de părere că udarea plantelor seara nu este eficientă, deoarece fără lumina soarelui acestea nu ar putea absorbi corect apa. În realitate, acest lucru este un mit, iar solul reține umezeala pentru o perioadă îndelungată, uneori chiar și peste o săptămână, permițând plantelor să își ia treptat necesarul de apă.

„Planta ta nu absoarbe toată apa imediat după ce o uzi. Exact ca încărcarea unei baterii, substratul din ghiveci reține și stochează apa, oferind treptat hidratarea necesară. Pe măsură ce planta își extrage apa prin rădăcini, rezervele din sol se epuizează treptat”, a dezvăluit Knight.

ADVERTISEMENT

De ce să uzi plantele seara

Udarea plantelor seara are avantajul că se pierde mai puțină apă prin evaporare, ceea ce poate sprijini grădina sau plantele de interior în zilele fierbinți. Este complet acceptabil să le uzi noaptea, atâta timp cât acestea beneficiază de o ventilație corespunzătoare și solul are timp să se usuce între udări.

ADVERTISEMENT

Este esențial să începi să uzi plantele seara doar după ce vremea se încălzește suficient, spre sfârșitul lunii martie. Dacă solul este prea rece și umed, există riscul să favorizeze apariția mucegaiului, ceea ce poate duce la probleme fungice.

„Cel mai nepotrivit moment pentru a uda plantele de interior este atunci când acestea sunt complet uscate, începe să se ofilească și își pierd culoarea. Aceasta este o deshidratare extremă pentru majoritatea plantelor, iar apa din solul ghiveciului a fost complet absorbită, iar planta este pe punctul de a ceda”, a concluzionat Tom, conform express.co.uk.