Nicușor Dan ar urma să depună jurământul de învestire în funcția de președinte peste o săptămână, luni, 26 mai, potrivit surselor Digi 24. Astăzi, Ilie Bolojan s-ar putea întâlni cu președintele ales.
Potrivit procedurilor, în aceste zile pot fi depuse contestații privind rezultatul alegerilor prezidențiale. Ulterior, judecătorii Curții Constituționale vor trebui să valideze al doilea tur de scrutin, iar ședința ar urma să aibă loc miercuri sau joi.
După această etapă, ceremonia de depunere a jurământului va fi organizată. Surse parlamentare au declarat pentru Digi 24 că ședința solemnă a Plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților va fi luni, 26 mai.
Potrivit art. 82 din Constituţie, jurământul pe care îl depune candidatul a cărui alegere a fost validată este următorul: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Amintim că Nicușor Dan a anunțat, noaptea trecută, că va invita partidele pro-europene și minoritățile naționale la discuții informale pentru a forma noul Guvern. Odată ce va depune jurământul, Nicușor Dan va convoca formațiunile politice la consultări.
De asemenea, liderul statului va desemna un candidat pentru funcția de premier, una dintre variante fiind Ilie Bolojan, președintele interimar. Cei doi ar urma să se întâlnească astăzi.
Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din România cu 53,6% din voturi în fața lui George Simion. Candidatul AUR a obținut 46,4% din voturi, deși în turul 1 s-a clasat pe primul loc, obținând aproape 4 milioane de voturi.
Nicușor Dan a recuperat spectaculos. Dacă în primul tur al alegerilor a fost votat de 2 milioane de români, în al doilea tur de scrutin a obținut peste 6 milioane de voturi, în timp ce contracandidatul său a fost votat de 5.339.053 de români.