News

Când va fi adus Radu Mazăre în România. Polițiștii s-au dus deja după el în Madagascar

17.05.2019 | 13:22
Cand va fi adus Radu Mazare in Romania Politistii sau dus deja dupa el in Madagascar

O echipă de polițiști români a plecat deja în Madagascar, de unde îl va prelua pe Radu Mazăre și îl va aduce în țară pentru a-și ispăși condamnarea la 9 ani de închisoare cu executare! Radu Mazăre va fi adus în România şi va fi încarcerat în penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină.

Radu Mazăre va fi adus luni în țară

Fostyl primar al orașului Constanța va fi adus luni în România, după ce autorităţile din Madagascar au aprobat extrădarea. De la aeroport va fi preluat sub escortă specială şi dus direct la penitenciar.

Poliţişti români au ajuns deja în Madagascar, urmând ca luni, 20 mai, să revină în România. “În urma informării transmise de autoritățile din Republica Madagascar, la data de 14 mai a.c., cu privire la admiterea extrădării persoanei urmărite internațional, Radu Ștefan Mazăre, Poliția Română a demarat, de îndată, formalitățile necesare aducerii în țară a acesteia.

Politistii romani au plecat deja dupa Radu Mazare

Escorta formată din polițiști români a plecat deja după Radu Mazăre

Astfel, s-a constituit o escortă, formată din polițiști români, care se va deplasa în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc la data de 20 mai 2019″, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Radu Mazăre, aflat de peste un an în Madagascar, a fost condamnat la nouă ani de închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a exercitării unor drepturi  pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru abuz în serviciu, în formă continuată. De fapt el a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi la 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în urma contopirii pedepselor fiind stabilită o pedepsă de 7 ani de detenţie, căreia i s-a adăugat un spor de doi ani.

În același dosar a fost condamnat și Cristian Borcea. Fostul acţionar dinamovist a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, la trei ani de închisoare pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, al trei ani de interzicere a unor drepturi, precum şi la confiscarea echivalentului în lei al sumei de 957.107 euro.