Când va fi disponibil vaccinul anti-COVID. Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban

Robert Cristea   
în HotNews
30/10/2020, 18:37
Când va fi disponibil vaccinul anti-COVID. Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban
Valeriu Gheorghiță liniștește populația. Vaccinarea anti-Covid va fi ”gratuită și voluntară”. Sursa foto : Hepta.ro

Ludovic Orban a anunțat vineri, 30 octombrie, când ar putea fi disponibil vaccinul anti-COVID și cum va fi administrat.

Premierul a precizat că este important ca testele clinice să se încheie în 2020. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci antidotul va fi distribuit în etape la începutul anului viitor.

”Va exista o strategie de vaccinare în funcţie de cantităţile care vor fi disponibile”, a precizat Orban.

Ludovic Orban: Va exista o strategie de vaccinare anti-COVID

“Există trei companii sau grupuri de companii care sunt într-o fază avansată de testare a unui vaccin. Sigur că până nu se termină testele este foarte greu de spus cu precizie când va fi accesibil vaccinul.

Chiar şi după terminarea testelor şi validarea unui vaccin la finalizarea tuturor… că e o procedură extrem de complexă privitoare la testarea vaccinului, va exista un timp până când vaccinul va fi disponibil.

El va fi disponibil probabil în etape, va exista o strategie de vaccinare în funcţie de cantităţile care vor fi disponibile, ceea ce este cert este că problema vaccinării este o problemă care este discutată şi hotărâtă la nivel european, există deja înţelegerea ca vaccinurile pe măsură ce sunt achiziţionate să fie puse la dispoziţia statelor membre ale UE în funcţie de populaţia statelor respective, adică într-o proporţie în care să respecte populaţia statelor respective, nu va fi o distribuire discriminatorie, ci va fi o distribuire care are la bază populaţia fiecărei ţări şi cu siguranţă va exista şi o strategie de vaccinare în etape, care va fi gândită de specialiştii din domeniul sănătăţii din fiecare ţară şi de la nivel european”, a afirmat Ludovic Orban.

Premierul este optimist și speră ca vaccinul să fie disponibil la începutul anului viitor.

“Nu vreau să mă hazardez să dau declaraţii, într-adevăr există speranţe că se pot termina testele clinice cu succes până la sfârşitul anului ceea ce înseamnă că ar putea deveni, începând cu anul viitor, accesibil vaccinul”, a precizat Orban.

Recent, Ministrul Sănătăţi, Nelu Tătaru, afirma că prima tranşă de vaccinuri anti-COVID ar trebui să ajungă în România la sfârşitul lunii decembrie. Aceste afirmații contrazic vorbele preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aceasta a anunţat, miercuri, că livrarea către statele membre ale Uniunii Europene ar putea să înceapă în aprilie.

Închide ×