Life

Alexandru Arșinel, înmormântat cu pălăria, costumul și butonii favoriți. Familia a stabilit programul funeraliilor. Exclusiv

Actorul Alexandru Arșinel va fi înmormântat duminică, 2 octombrie, la Cimitirul Bellu. Ce se va întâmpla până atunci cu trupul neînsuflețit al artistului?
30.09.2022 | 11:09
Alexandru Arsinel inmormantat cu palaria costumul si butonii favoriti Familia a stabilit programul funeraliilor Exclusiv
Alexandru Arșinel a murit joi, 29 septembrie 2022. Când va fi înmormântat. Foto-montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat când va fi înmormântat Alexandru Arșinel. Familia a stabilit deja toate datele funeraliilor și, conform informațiilor obținute de site-ul nostru, marele actor va fi îngropat în Cimitirul Bellu, unde are deja locul de veci pregătit. FANATIK a aflat că cei doi băieți ai actorului îi vor respecta toate dorințele post-mortem, iar Alexandru Arșinel va fi înmormântat purtând pălăria, costumul și butonii favoriți.

Alexandru Arșinel va fi înmormântat duminică, 2 octombrie, la ora 12:00, la Bellu

Marele actor va fi condus pe ultimul drum duminică, 2 octombrie 2022.  Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus de vineri, de la ora 14:00, până sâmbătă după amiază în foaierul Teatrului de Revistă Constantin Tănase. De sâmbătă, 1 octombrie, până în ziua înmormântării, sicriul se va afla la Capela Bellu.

ADVERTISEMENT

Unul din băieții actorului a dezvăluit datele și orele funeraliilor lui Alexandru Arșinel.

„Tata va ajunge astăzi (n.r.: 30 septembrie 2022) la ora 14 la teatru, la Tănase. Va sta până mâine la prânz. Mâine va fi depus la Capela Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 12, la Cimitirul Bellu”, a declarat Bogdan Arșinel, unul dintre fiii actorului, pentru FANATIK.

Alexandru Arșinel s-a stins din viață joi, 29 septembrie 2022, la Spitalul Universitar. Îndrăgitul actor fusese internat din 15 septembrie în unitatea medicală, problemele sale de sănătate acutizându-se în ultima vreme.

ADVERTISEMENT

Actorul a părăsit definitiv lumea la vârsta de 83 de ani, lăsând în urmă o durere profundă. O serie de personalități, printre care și colegi de breaslă, au reacționat la cumplita știre despre moartea acestuia.

Mirela Vaida și Vasile Muraru, devastați de moartea lui Arșinel

Printre cei care au avut un cuvânt de spus în amintirea lui Arșinel s-au numărat Mirela Vaida, Vasile Muraru ori realizatorul tv Dan Negru.

ADVERTISEMENT

„N-am procesat niciodată informaţia că maestrul Arşinel ar putea să nu mai fie, la fel cum nu am putut luni de zile să accept ideea că Stela Popescu nu mai e.

L-am aşteptat tot timpul pe maestrul Arşinel să se întoarcă acasă. Teatrul de Revistă era casa lui, el acolo reîntinerea, acolo nu mai avea nicio boală. Când începea să cânte, era ca un copil plin de bucurie, îi sclipeau ochii.

ADVERTISEMENT

Sunt şocată…nu am vrut niciodată să accept că toată perioada se va termina aşa, nu am vrut să accept.Îi datorez foarte multe, m-a angajat, a crezut în mine, m-a distribuit în spectacole, mi-a dat un câmp de exprimare artistică, iar asta pentru mine a fost una dintre cele mai mari bucurii pe care o voi împărtăşi copiilor şi nepoţilor care nu îl vor vedea decât în filme. Sunt devastată”, a declarat, joi, Mirela Vaida, pentru FANATIK, la scurt timp de la moartea lui Alexandru Arșinel.

Și actorul Vasile Muraru a fost marcat de trecerea în neființă a fostului companion al Stelei Popescu. Acesta a subliniat că pierderea lui Arșinel este una uriașă pentru teatrul românesc, transmițând familiei cele mai sincere condoleanțe.

Cetățean de onoare în Suceava

Alexandru Arșinel a fost un actor iubit de români, iar pe lângă rolurile sale deosebite și simpatia publicului, acesta a primit și o serie de distincții de-a lungul carierei sale. În anul 2014, Arșinel a devenit cetățean de onoare al Municipiului Suceava și al orașului natal, Dolhasca. Casa de Cultură din Dolhasca îi poartă, de altfel, numele de mai bine de 8 ani.

Viața și cariera lui Arșinel au fost transpuse și în câteva cărți memorabile. Editura ALL i-a consacrat trei volume. „Alexandru Arșinel: de la Dolhasca pe Calea Victoriei” (2012), „Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu” (2014) și „Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche”, scrisă de Aurel Storin.

 

ADVERTISEMENT