News

Când va începe testarea anti-Covid în farmacii. Andreea Moldovan: ”Costul va fi competitiv și rezonabil”

06.04.2021 | 07:34
Cand va incepe testarea antiCovid in farmacii Andreea Moldovan Costul va fi competitiv si rezonabil
ADVERTISEMENT

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat luni seară când va începe testarea anti-Covid în farmacii. Acestea își vor putea fixa un cost de testare care „va fi competitiv și rezonabil”.

În paralel cu dezbaterea ordinului de ministru este făcut și instructajul farmaciștilor. Astfel, testarea pentru coronavirus în farmacii ar putea să înceapă într-o săptămână, a explicat medicul Andreea Moldovan, într-o emisiune la Digi24.

ADVERTISEMENT

„Nu este deloc imposibil, este ceea ce ne dorim și noi, este ceea ce vom face în farmacii, pentru că este foarte important ca acest test să fie recoltat corect”, a spus dr. Moldovan.

Testare anti-Covid în farmacii. Andreea Moldovan: ”Este foarte important ca cei care recoltează aceste teste să o facă așa cum trebuie”

Andreea Moldovan, secretar de stat, semnal de alarmă despre spitalele din România. Ce se întâmplă cu intervențiile chirurgicale programate
foto: hepta.ro

„A fost o situație care mi s-a părut sugestivă, un mic focar de infecție pentru care s-a recoltat acest test antigen rapid. Am fost eu echipată cea care a recoltat aceste teste. Mi s-a spus că cei în cauză cu siguranță nu și-ar fi recoltat testul atât de corect cum am făcut-o eu, pentru că l-am colectat corect, ceea ce n-a fost cel mai plăcut lucru.

ADVERTISEMENT

Nu neapărat până la lacrimi, dar respectând toate indicațiile și având tehnica deja dobândită, pentru că am făcut de multe ori acest lucru. Este foarte important ca cei care recoltează aceste teste să o știe face și să facă așa cum trebuie”, a spus medicul.

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, crede că testarea rapidă anti-Covid făcută în farmacii ar putea începe într-o săptămână.

ADVERTISEMENT

„Ordinul este deja în transparență decizională pe site-ul ministerului. Se dorește ca testele să fie accesibile astfel încât persoanele care au cea mai mică suspiciune de infecție COVID, au minime simptome, să poată să-și facă acest test într-un mod simplu, la îndemână, fără să aștepte foarte mult. Tot acest proiect a pornit din colaborarea cu Colegiul Farmaciștilor și cu mai multe asociații de farmacii din țară, în colaborare cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății”, a completat Moldovan.

Andreea Moldovan, despre testarea anti-Covid în farmacii: ”Trainingul merge în paralel cu dezbaterea publică”

„De la început au fost mulți farmaciști care și-au exprimat dorința să testeze. Va fi un ajutor mare și deja suntem întrebați când va începe trainingul pentru farmaciști, cum se va desfășura tot acest proces.

ADVERTISEMENT

Trainingul merge în paralel (cu dezbaterea publică a ordinului, n.red.), materialele informative sunt în curs de finalizare, avem de la testarea în școli un număr mare de informații disponibile, pe care le utilizăm și pentru farmacii, inclusiv clipuri cu modalitatea de testare și se va face un instructaj online care să vină cu răspunsurile care pot să apară din partea farmaciștilor”, a mai spus secretarul de stat.

ADVERTISEMENT
Tags: