Sport

Veste mare pentru FCSB! Când va reveni Florin Tănase pe teren. Edi Iordănescu confirmă Fanatik

FANATIK a aflat când va reveni Florin Tănase pe teren, după accidentarea suferită în partida cu CFR Cluj.
30.09.2021 | 17:45
Veste mare pentru FCSB Cand va reveni Florin Tanase pe teren Edi Iordanescu confirma Fanatik
Veste mare pentru Edi Iordănescu! Când va reveni Florin Tănase la FCSB. Exclusiv
ADVERTISEMENT
30-09-2021
14:58

Când revine Florin Tănase la FCSB

Edi Iordănescu a confirmat informaţia oferită în exclusivitate de FANATIK, pe 29 septembrie, şi anume că Florin Tănase va reveni pe teren la meciul cu CS Mioveni, primul după pauză dedicată partidelor echipei naţionale.

“Sperăm ca în ceea ce-i privește pe Tănase și pe Octavian Popescu să reintre în procesul de pregătire începând cu această pauză competițională. Trebuie să-i reintegrăm încet, încet, să le ridicăm nivelul de pregătire pentru ca apoi să-i avem ca soluții, poate chiar pentru primul joc după ce se reia campionatul”, a spus Edi Iordănescu la conferinţa de presă premergătoare meciului Chindia – Dinamo.

Florin Tănase (26 de ani) nu a mai evoluat pentru FCSB de la partida cu CFR Cluj, atunci când roş-albaștrii au fost învinși cu scorul de 1-4. În minutul 60, căpitanul FCSB-ului a fost scos de pe teren, după ce a suferit o accidentare la gleznă.

Când va reveni Florin Tănase la FCSB

FANATIK a aflat că Florin Tănase s-a refăcut aproape în totalitate după accidentarea suferită la finalul lunii august. Astfel că, mijlocașul lui Edi Iordănescu va reveni pe teren în meciul cu CS Mioveni, din etapa 12 a Ligii 1, după pauza impusă de jocurile echipei naționale.

ADVERTISEMENT

Din cauza accidentării suferite în meciul cu CFR, Florin Tănase nu a putut evolua pentru România în partidele cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord, din preliminariile Campionatului Mondial 2022.

Florin Tănase a fost transferat de FCSB, în vara lui 2016, de la Farul Constanța, pentru 1,5 milioane de euro. Acesta mai are contract până în 2022 cu formația patronată de Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

În prezent, FCSB se află pe locul 4 din Liga 1, cu 18 puncte obținute după zece meciuri jucate.

Florin Tănase s-a căsătorit

Pe 20 septembrie, Florin Tănase s-a căsătorit cu Medeea Turcescu. La cununia civilă au participat mai mulți jucători ai FCSB-ului sau care au trecut pe la formația roș-albastră.

Nașul lui Florin Tănase a fost Vlad Achim, jucătorul oltenilor de la FC U Craiova. Cei doi au fost coechipieri atât la Farul Constanța, cât și la FCSB.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu speră să-l recupereze și pe Octavian Popescu, după pauza competițională

La finalul partidei cu Academica Clinceni, Edi Iordănescu, antrenorul FCSB-ului, s-a arătat optimist că îi va recupera pe Florin Tănase și Octavian Popescu, după pauza impusă de jocurile echipei naționale.

În același timp, tehnicianul roș-albaștrilor a declarat faptul că Florinel Coman, care la rândul său este accidentat, va reveni, cel mai probabil, după pauza de iarnă.

ADVERTISEMENT

„Am pierdut jucători cu cifre – Tănase, Tavi Popescu, Florinel Coman, care au altă maturitate, în mod special Florinel și Tase. Tase și cu Tavi Popescu sunt șanse mari să-i avem după întrerupere. La Florinel e o perioadă mai lungă și cred că va reveni abia după pauza de iarnă”, declara Edi Iordănescu, la finalul partidei FCSB – Academica Clinceni, 3-2.

  • 5 milioane de euro este cota lui Florin Tănase, conform transfermarkt.com
  • 3 goluri și 2 pase decisive a dat Florin Tănase în 9 partide bifate pentru FCSB, în acest sezon

  • (P) Cota BETANO pentru Chindia Târgoviște – FCSB: 1,70 este cota pentru „ambele echipe marchează sau peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT