Când vor putea zbura românii cu avionul care poartă numele marelui Mircea Lucescu. Primul Boeing 737 MAX al TAROM, care va purta numele regretatului antrenor român, stins din viață la 80 de ani pe 7 aprilie 2026, va fi dat în folosință pentru cursele de linie, la finalul lunii august. Aeronava a trecut cu succes primul zbor test și se pregătește să intre în circuitul companiei naționale.
Potrivit informațiilor TAROM, al doilea Boeing 737 MAX va intra în flota companiei la începutul lunii septembrie, iar alte două aeronave de același tip sunt programate să fie livrate în primăvara anului viitor.
Noile aeronave Boeing 737 MAX sunt considerate mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și al costurilor operaționale. TAROM a început procesul de modernizare a flotei în 2023, când a lansat căutările pentru aeronave Boeing 737 MAX 8.
În 2024, compania a semnat contractul de leasing pentru primele două aeronave, iar până în 2027 toate aeronavele vor fi livrate. În semn de omagiu pentru ceea ce a însemnat Mircea Lucescu pentru România, TAROM a decis să numească prima aeronavă cu numele celui mai galonat antrenor român, decedat pe 7 aprilie 2026.
Familia Lucescu a acordat cu titlu gratuit dreptul de utilizare a numelui fostului selecționer. „Tatăl meu a dedicat o viață întreagă fotbalului românesc și european. Faptul că numele lui va fi purtat de o aeronavă TAROM este un omagiu pe care familia noastră îl primește cu emoție și recunoștință. Sperăm că această aeronavă va călători mereu cu bine și va fi un simbol al performanței”, a declarat Răzvan Lucescu, acum două luni când a fost făcut anunțul oficial.
În același context, Bogdan Costaș, directorul general TAROM, a explicat de ce a fost a hotărât ca aeronava să poarte numele lui Mircea Lucescu. „Nu întâmplător am ales să denumim cea mai performantă aeronavă din flota TAROM cu numele lui Mircea Lucescu. Este, în primul rând, cel mai puternic omagiu pe care TAROM îl putea aduce marelui antrenor.
Și este, totodată, un simbol al valorilor pe care marii reprezentanți ai sportului românesc le-au întrupat de-a lungul timpului: oameni care au apărut din locuri și din situații în care nimeni nu le dădea nicio șansă și care, prin muncă, disciplină și un set de valori morale solide, au reușit să facă performanță și să dea încredere tuturor românilor. Acestea sunt și valorile TAROM”, a declarat oficialul companiei naționale.