În mod obişnuit, în condiţiile unui consum normal de energie, factura medie lunară la electricitate a unei familii care locuieşte într-un apartament cu două camere se cifrează în jurul valorii de 70 de lei, în condiţiile în care preţul este încă plafonat.
Valoarea de mai sus are la bază un consum aproximativ de 100 kW, dar consumul şi, implicit valoarea facturii, cresc simţitor în aceste săptămâni caniculare. Folosirea aparatelor de aer condiţionat face ca preţul plătit lunar pentru consumul de energie să explodeze.
Expertul Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, exemplifică prin cifre creşterea facturilor la energie pe timp de vară. Practic acestea se dublează în condiţii de vară normală.
„Într-o lună de vară cu temperaturi normale în București, aerul condiţionat funcționează în medie cca. 4 ore pe zi, cca. 100 de ore pe lună, generând astfel un consum total de energie electrică de cca 185 kWh/lună.
Având în vedere că funcționarea sistemului de aer condiționat determină o creștere a consumului cu 87 kWh/lună (47% mai mult decât în lipsa unui sistem de aer condiționat), respectiv trecem în alt sistem de tarifare, 0.8 leikWh/lună pentru un consum între 100 – 255 kWh/lună, factura lunară crește cu 123%, la 148 lei cu TVA inclus.
De precizat că factura la energie electrică crește cu cca. 81 lei/lună datorită temperaturilor de vară, sistemului de aer condiționat și prețurilor plafonate diferențiat pentru energia electrică”, a exemplificat Dumitru Chisăliţă, citat de DCNews.
În schimb, în condiţiile unor zile şi chiar săptămâni caniculare, cum sunt cele pe care le traversăm, preţul facturilor ajunge să fie şi de peste patru ori mai mare decât cel pe care îl plătim într-o lună cu temperaturi moderate, precum aprilie sau mai.
„În situația în care temperaturile aerului ating valori de 38 – 40 C, necesarul de frig pentru a asigura o temperatură a aerului de 25 C în apartament crește, respectiv crește numărul de ore de funcționare a echipamentului de aer condiționat. Acesta funcționează în medie cca. 6,5 ore pe zi, cca. 195 de ore pe lună, generând astfel un consum total de energie electrică de cca 272 kWh/lună.
Având în vedere că funcționarea intensivă a sistemului de aer condiționat determină o creștere a consumului cu 202 kWh/lună (64% mai mult decât în lipsa unui sistem de aer condiționat), respectiv trecem în alt sistem de tarifare, 1,3 lei kWh/lună pentru un consum între 255 – 300 kWh/lună, factura lunară crește cu 425% (față de situația în care nu ar fi fost folosit un sistem de aer condiționat), la 349 lei cu TVA inclus”, a mai precizat expertul.