Cântăreața Maria Ghinea, împușcată în cap de soțul ei: „Spuneau că voi rămâne o plantă toată viaţa”

Coşmarul Mariei Ghinea nu s-a terminat în momentul în care a scăpat, ca prin minune, după ce a fost împuşcată în cap, chiar de cel care îi era soţ. După ieşirea din spital, viaţa artistei s-a transformat într-o luptă continuă pentru supravieţuire. Rasă în cap, cu un chip de monstru şi fără a putea face ceea ce ştia mai bine pentru a-şi câştiga existenţa, să cânte. Pronosticul medicilor era sumbru şi anume că va rămâne o legumă tot restul vieţii. Doar o minune a făcut să-şi recapete vocea şi astfel să-şi continue meseria, să-şi urmeze visul şi să ajungă din nou pe scenă, locul unde se simte cel mai bine.

Maria Ghinea avea doar 31 de ani atunci când soţul a împuşcat-o în cap

În exclusivitate pentru FANATIK, artista povesteşte că nu a scăpat de teroarea soţului călău nici măcar în perioada în care a fost prizonier în penitenciar. Mariei Ghinea i-a luat mult timp să depăşească trauma trăită şi să poată deveni din nou un om normal. Un lucru n-a mai putut face însă niciodată: să iubească din nou un alt bărbat. Şi chiar dacă singurătatea doare uneori, artista nu a vrut să se recăsătorească.

De două ori ales greşit bărbaţii din viaţa sa, iar teama că ar putea suferi din nou o dezamăgire a fost prea mare ca să încerce din nou. S-a dedicat publicului şi şi-a trăit viaţa pe scenă, făcând ceea ce o împlinea ca artist. Ca femeie, s-a lăsat pe locul doi, dar spune ea, nu regretă. A învăţat de la bunica sa că în viaţă nu le poţi avea pe toate, dar trebuie să fii mulţumit cu ceea ce ai.

„Trei luni de zile nu am putut merge sau vorbi”

Cum a fost viaţa dumneavostră după ce soţul v-a împuşcat în cap? Care au fost primele stări de după externarea din spital?

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

– În primul rând, trei luni de zile nu am mers şi nu am vorbit. Dar mai mult decât asta, a fost vorba de lupta mea cu mine însămi. Toată lumea îmi spunea că o să rămân cu multe sechele ale acestui moment nefericit din viaţa mea. Eram pe punctul de a mi se de deschide dosar de pensionare pentru că nu mai fusesem de trei luni la Ansamblul Căluşul din Scorniceşti, acolo unde eram angajată. Şi pentru a împiedica lucrul acesta, m-am dus la ansamblu, nu pentru că puteam face ceva, dar voiam să nu ies la pensie. Nici nu voiam vreodată să gândesc la pensionare. Ştiam că drumul meu nu s-a rupt, că el va continua.

Ţin minte că era într-o zi frumoasă de vară şi făcând naveta, am trecut pe lângă o plantaţie de pruni. I-am făcut colegului care conducea maşina semn să oprească şi am început să cânt. El s-a speriat şi m-a întrebat: „Doamne, dar tu poţi să vorbeşti, poţi să cânţi?”. I-am facut semn din cap că nu pot vorbi, am zâmbit şi doar am cântat. Ulterior am fost la medicul ORL care a spus că m-am întors la ce iubesc cel mai mult şi cântând, voi reuşi si să vorbesc din nou. În decursul unui an de zile, nu am putut spune foarte multe, doar câteva cuvinte simple.

Maria Ghinea, despre diagnosticul crunt din partea medicilor care au operat-o: „Voi fi ca o plantă!”

Dar în momentul în care aţi fost externată, medicii v-au spus că nu o să mai puteţi vorbi sau cânta niciodată?

– Eram la terapie intensivă, deasupra mea am văzut vreo şapte persoane, printre care şi medicul care mă operase. Şi îl auzeam cum spunea „săraca femeie nu va mai avea nicio legătură nici cu trecutul, nici cu viitorul, va fi ca o plantă”. Ţin minte că o asistentă i-a zis atunci că ea crede că aud şi înţeleg pentru că ochii îmi lăcrimau. Iar medicul i-a răspuns că sunt doar repercusiunile operaţiei şi că niciodată nu-mi voi mai da seama ce se întâmplă cu mine. Eu mă simţeam şi extraordinar de rău pentru că mi-am dat seama că nu mai am nici părul, care era foarte lung şi era cel mai de preţ pentru mine. Era aproape ca al Mariei Dragomiroiu, iar în timpul operaţiei, bineînţeles că m-au ras în cap.

Digisport.ro

Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei

„Nimeni nu-mi dădea o oglindă ca să mă pot vedea”

Alt lucru care m-a şocat în spital a fost faptul că nimeni nu-mi dădea o oglindă ca să mă pot vedea. Aveam o prietenă care m-a vizitat din când în când şi mereu îmi zicea că a uitat oglinda acasă. Atunci mi-am pus un semn de întrebare că se întâmplă ceva. Şi în momentul în care directorul ansamblului la care eu activam a venit în vizită, când a intrat în salonul meu a făcut doi paşi în spate şi s-a speriat. Mi-am dat seama imediat că ceva nu este în regulă cu înfăţişarea mea. După trei săptămâni, am rugat rudele să mă scoată sub semnătură din spital, nu mai puteam suporta să stau acolo. Şi le-am rugat să nu mă ducă acasă cu o Salvare, ci cu o maşină.

Maria Ghinea, şocată de înfăţişarea ei de după operaţie: „Eram ca un monstru”

Fratele meu a venit şi m-a luat atunci acasă cu o Dacie şi, urcându-mă, m-am văzut în oglinda maşinii. Faţa mea era tumefiată, neagră şi cu ochii roşii, eram ca un monstru. Atunci mi-am dat seama de ce lumea ezita să-mi dea o oglindă. A fost foarte greu şi pentru copiii mei care erau foarte mici, aveau 13 şi 5 ani. Dar în acelaşi timp, au fost şi foarte puternici. Veneau să mă ia de braţe şi să mă ajute să ies afară, la aer. În fiecare noapte mă rugam la Dumnezeu să pot avea grijă de aceşti copilaşi. Dacă ceva m-a făcut să mă ridic din fundul pământului, ei au fost.

Maria Ghinea, despre rolul de mamă singură: „Trebuia să fac rost de bani ca să-mi cresc copiii”

Aţi rămas practic o mamă singură, cu doi copii mici de care eraţi sută la sută responsabilă, cum v-aţi descurcat?

– Am avut noroc de o mamă care este pâinea lui Dumnezeu, stătea peste drum de noi şi ea m-a ajutat enorm de mult. Niciodată nu plângea în faţa mea, deşi îi vedeam ochii şterşi de lacrimi. Îmi spunea mereu că Dumnezeu mă va ajuta să fiu un om normal. A avut grijă de copiii mei, mai ales după ce am început să când la evenimente, cumva forţată de împrejurări pentru că trebuia să fac rost de bani ca să-mi cresc copiii. Ştiam că noi trei formăm o echipă şi trebuie să luptăm pentru a putea supravieţui.

La cât timp de la tragedie aţi putut urca din nou pe scenă?

– Cam la trei luni şi jumătate am avut prima nuntă. Ţin minte că purtam perucă, oamenii recunoaşteau vocea, dar nu recunoşteau persoana. Toţi se întrebau cum de pot cânta atât de repede, dar nu pot vorbi.

„Am încercat să uit tot ce a fost pentru că altfel nu puteam merge mai departe”

În momentul în care aţi auzit că fostul soţ a ieşit din închisoare după doar cinci ani, v-aţi temut din nou pentru viaţa dumneavostră?

– Eu ştiam că nu va mai putea rămâne pe teritoriul României. Dar în timpul în care a stat în penitenciar, am avut foarte multe procese. A vrut partaj, am avut foarte multe interacţiuni şi aşa mi-am dat seama că răutatea lui era tot acolo. Acum povestesc lucrurile astea cumva cu durere, dar am încercat să uit tot ce a fost pentru că altfel nu puteam merge mai departe. Eu ştiu că sunt un om curat şi chiar n-am făcut rău nici măcar duşmanilor duşmanilor mei.

Maria Ghinea, despre teroarea trăită din cauza soţului călău

Aţi apelat şi la ajutorul unui psiholog?

– Atunci nu! O bună perioadă de timp nici nu mă puteam uita în ochii oamenilor. Mi-era frică ori de câte ori îmi suna telefonul şi la celălalt capăt  era o voce bărbătească, îmi imaginam că este el. Am fost şi la poliţie şi am cerut protecţie şi supraveghere, iar dacă cumva observă o maşină străină parcată în faţa casei, să intervină imediat.

De ce nu s-a recăsătorit niciodată Maria Ghinea: „N-aş mai da fericirea şi liniştea de acum pentru nimic”

Aţi mai putut să iubiţi de atunci un alt bărbat? Nu aţi mai vrut să vă recăsătoriţi, eraţi totuşi destul de tânără?

– Categoric nu! Nu pot să fiu nedreaptă şi să spun că nu au mai existat oameni care mi-au făcut curte, care probabil erau oameni buni. Dar întotdeauna s-a terminat cu un dialog şi atât. Eu sunt fericită aşa cum sunt. N-aş mai da fericirea şi liniştea de acum pentru nimic, n-aş mai putea să împart această linişte cu cineva. Bunica mea îmi spunea mereu că în viaţă trebuie să îţi lipsească ceva, nu le poţi avea pe toate.

Eu am greşit de două ori. Am ales prima dată un băiat care nu avea nimic în comun cu mine, eram doi străini într-o casă, ne-am despărţit. Iar cel de-al doilea a fost cel mai mare rău pe care mi-l puteam face. Şi atunci am zis că la capitolul acesta sunt repetentă şi nu mai vreau să încerc nimic. Nu vreau să fiu luată în nume de rău de către bărbaţi. Ştiu că sunt şi familii fericite şi oameni extraordinari de buni, dar sunt şi femei care nu pot pune punct pentru că nu au încredere în ele.

Maria Ghinea regretă că nu şi-a ascultat tatăl atunci când s-a împotrivit căsătoriei cu acel bărbat

Când vă gândiţi la trecut, vă pare rău că nu aţi ascultat de sfatul tatălui care nu a fost de acord cu căsătoria dumneavostră cu acel bărbat?

– Să ştiti că de câte ori merg la ţară, o iau pe mama şi mergem la cimitir. Atunci când aprind o lumânare, îi spun „Doamne, tată, câtă dreptate aveai, câte lucruri pe care mi le spuneai, s-au întâmplat!”. Copii fiind avem impresia că le ştim pe toate şi că ceea ce facem noi este bine. Dar nu! Trebuie să înţelegem că singurii oameni de pe Pământul ăsta care îţi pot spune ce trebuie să faci şi cât de mult contează să asculţi, sunt părinţii.

V-aţi întrebat vreodată de ce vi s-au întâmplat toate aceste necazuri?

– Au fost şi momente în care m-am întrebat de ce mi s-a întâmplat mie această tragedie. Dar m-au ajutat mult vorbele bunicii mele care era un om foarte deştept, deşi nu avea nici măcar o zi de carte. Bunica mea îmi povestea că Dumnezeu face să li se întâmple lucruri rele nu neapărat celor care au greşit cu ceva în viaţă. Se poate întâmpla chiar şi acelora din al nouălea neam. Şi mereu mă gândesc că poate am fost eu aceea care trebuia să treacă prin toate aceste cumpene.

Maria Ghinea şi-a întors faţa spre Dumnezeu după accident: „A fost o minune de la El”

Relaţia dumneavostră cu Dumnezeu s-a schimbat după acel episod sumbru al vieţii?

– Da, foarte mult! Înainte de momentul ăsta dificil din viaţa mea, nu mă rugam la Dumnezeu, nu îi mulţumeam. Din momentul ăla şi până acum, cel mai bun prieten al meu este Dumnezeu. Un om care nu ştie povestea mea şi cineva i-o povesteşte, nu crede că eu chiar sunt un om normal după tot ceea ce mi s-a întâmplat. Dar ceea ce face Dumnezeu, nu face nimeni. Şi faptul că mi-am recăpătat vocea a fost o minune de la El. Vreau să vă spun că după vreo 18 ani m-am întâlnit cu domnul doctor care m-a operat şi am vrut să îi mulţumesc. Iar dumnealui mi-a spus că Dumnezeu a vrut să îl întâlnesc.

„După ce mi-am întors faţa spre Dumnezeu, toate rugăciunile mi s-au îndeplinit”

Poate prin ceea ce mi s-a întâmplat, Dumnezeu mi-a demonstrat că este aproape de mine şi nu mă lasă niciodată, deşi relaţia mea cu El până atunci era inexistentă. M-am întors cu faţa spre Dumnezeu şi toate rugăciunile pe care le-am făcut, mi s-au îndeplinit. Nu-mi doresc acum decât să îmi ţină copiii sănătoşi, nepoţii la fel, să existe linişte în casele lor. Eu am încercat să le ofer cât am putut, dar o familie e întotdeauna formată din doi, iar singurătatea poate fi foarte grea.

Maria Ghinea, măcinată de dorul băieţilor săi: „Am făcut o grămadă de ore la psiholog şi am înţeles că este cursul vieţii”

Apropo de copii, acum sunteţi singură, băieţii au plecat fiecare la casa lui, v-a fost greu când puii şi-au luat zborul?

– Copiii au fost şi sunt viaţa mea. Am făcut o grămadă de ore la psiholog şi acum am înţeles că acesta este cursul vieţii, chiar dacă mi-a fost greu când băieţii, care erau stâlpul casei, au plecat fiecare pe drumul lor. Sunt fericită că şi-au găsit două fete care îi iubesc. Din păcate ne vedem foarte rar. Dragoş locuieşte în Anglia şi vine o dată pe an, iar Alexandru locuieşte la Vâlcea şi niciodată nu ne sincronizăm.

După toate necazurile vieţii mele, Dumnezeu m-a bucurat cu aceşti copii, cu doi nepoţi foarte frumoşi. Acum am rămas omul publicului, la fiecare spectacol am emoţii şi îmi bate inima cu putere de fiecare dată când urc pe scenă. Publicul mi-a fost cel mai important stâlp din viaţă. Iar pentru asta îmi mai trebuie încă o viaţă pentru a-i putea mulţumi.

Maria Ghinea, pe aceeaşi scenă cu Maria Ciobanu: „Când am întâlnit-o, nu am putut dormi de fericire”

Aveţi un moment din cariera dumneavoastră care v-a marcat şi de care vă aduceţi aminte cu drag?

– Acum 36 de ani când am fost angajată a ansamblului din Râmnicu Vâlcea, Dumnezeu a făcut ca eu să cunosc cei mai mari artişti, cântăreţi de muzică populară, actori, interpreţi de muzică uşoară. A fost în primul rând o binecuvântare pentru mine, dar şi o lecţie de viaţă. Nu ai cum să fii un artist dacă nu ai modele în viaţă.

Când am întâlnit-o prima dată pe Maria Ciobanu, nu am dormit în noaptea respectivă de fericire. Nu îmi venea să cred că eu am cântat pe aceeaşi scenă cu dumneaei. Nu există bucurie mai mare ca aceea pe care o simţeam după fiecare spectacol.

Stăteam la aceeaşi masă cu Jean Constantin, Maria Dragomiroiu, Dem Rădulescu, Stela Popescu, Puiu Călinescu, nişte momente extraordinar de frumoase. Mi se părea un vis din care mi-era frică să mă trezesc.

Sunt momente acum în care în care vă apasă singurătatea?

– Poate nu mă credeţi, dar să ştiti că nu. În momentele de sărbătoare sunt veşnic invitată la spectacole şi evenimente private. În timpul anului am evenimente la ansamblul Doina Oltului acolo unde activez. Timpul meu este mai mult în maşină decât acasă. Iar atunci când vin acasă după două săptămâni de alergătură, chiar îmi place să stau liniştită două zile în casă. Nu ies nicăieri, doar privesc bucuria oamenilor de la balcon, aşa îmi reîncarc bateriile.

Maria Ghinea şi-a iertat călăul: „Mă rog şi acum pentru sănătatea lui”

Aţi povestit recent că aţi avut şi puterea să-l iertaţi pe cel care a încercat să vă ia viaţa…

-L-am iertat de atunci. Nu eu sunt în măsură să judec. În decursul vieţii mele mi-am dat seama că fiecare om primeşte cum dăruieşte. Eu mă rog şi acum pentru sănătatea lui şi îi doresc să aibă parte de toate bucuriile din lume. Chiar mi-am propus ca după 70 de ani, dacă Dumnezeu mă ajută, să scriu o carte şi să-mi spun povestea vieţii, dar vreau să mai adun câte ceva şi frumos. Vreau ca toate acele femei lipsite de curaj să citească şi să realizeze că există scăpare din orice.