News

„Capcana CNAIR” la ieșirea de lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, ultimii kilometri dați spre folosință de autorități

16.08.2019 | 19:06
Capcana CNAIR la iesirea de lotul 4 al autostrazii LugojDeva ultimii kilometri dati spre folosinta de autoritati

Tronsonul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva a fost inaugurat zilele acestea cu mare tamtam de ministerul Transporturilor. Cu toate acestea, micile detalii trădează faptul că CNAIR a inaugurat în grabă cei 22 de kilometri de autostradă cu cântec. Astfel, cei care vin dinspre București spre Nădlac trebuie să aibă mare atenție să nu pice în capcana celor de la CNAIR, după cum arată debanat.ro.

Capcana pregătită de CNAIR la ieșirea de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva

Astfel, la ieșirea de pe tronsonul 4 după Ilia, descărcarea se face într-un sens giratoriu în care indicatoarele arată București-Deva sau Arad-Lipova. Cum șoferul tocmai a venit de la București sau Deva, este tentat să o ia spre Arad. Atât că drumul care este indicat în sensul giratoriu nu este cel care duce spre autostrada A1, pe Margina, Lugoj și Timișoara, ci pe vechiul drum care ajunge la Arad prin Radna.

Astfel, o coloană de autoturisme care au coborât de pe autostradă la capătul lotului 4 au luat-o direct spre Arad, doar șoferii locali știind că trebuie să întorci spre Deva, iar la localitatea Ilia să facă dreapta, spre Lugoj. Asta înseamnă că mulți dintre cei care au fost pentru prima oară pe lotul 4 și nu știau cum se merge pe acea autostradă au câștigat 22 de kilometri de autostradă și au pierdut 123…

„Capcana” CNAIR pentru șoferii care coboară de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj - Deva
„Capcana” CNAIR pentru șoferii care coboară de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva *foto: captură youtube

Când se lansează lotul 3 al autostrăzii dintre Lugoj și Deva

De bine, de rău, cei 22 de kilometri ai lotului 4 au fost lansați de autorități și scutesc un drum destul de dificil, pe care viteza medie era de cele mai multe ori de maxim 40 de km/h. Urmează acum să fie dat exploatării și lotului 3 al autostrăzii, care are 21 de kilometri lungime. Lotul nu a fost însă recepționat de CNAIR din pricina unor neînțelegeri cu constructorul în ceea ce privește garanția lucrării și mai multe probleme de execuție. Asta deși asocierea spaniolă care a construit ciotul de autostradă susține că tronsonul ar putea fi dat circulației fără probleme și că nu există motive tehnice pentru care CNAIR să nu efectueze recepția.