Capul Verde reprezintă, cel puțin până în momentul de față, marea revelație de la CM 2026, selecționata africană reușind să termine pe locul al 2-lea în grupa H, de unde au mai făcut parte Spania, Uruguay și Arabia Saudită, rezultat ce le-a permis elevilor lui Bubista să se califice în fazele eliminatorii ale competiției, o premieră absolută în istoria țării. Totuși, la scurt timp după performanța remarcabilă obținută pe teren, au apărut și niște vești tulburătoare în ceea ce-i privește pe insulari, iar protagonistul este nimeni altul decât Ryan Mendes (36 de ani), căpitanul echipei, acesta fiind acuzat de viol de către o translatoare braziliancă.
Căpitanul naționalei Capului Verde, Ryan Mendes, a fost acuzat de viol, iar FIFA a reacționat imediat. Forul mondial a precizat că este în contact cu autoritățile din Noua Zeelandă, acolo unde s-a produs presupusa faptă.
”FIFA ia extrem de în serios toate acuzațiile de abatere și are o procedură clară pentru oricine din lumea fotbalului care dorește să raporteze un incident. Organismele judiciare independente nu comentează acuzațiile pe care le-ar fi putut primi sau nu, nici dacă există sau nu anchete în curs de desfășurare cu privire la presupusele cazuri.
Orice informație pe care doresc să o împărtășească va fi comunicată. Suntem în contact cu autoritățile din Noua Zeelandă. Nu putem comenta mai multe în acest moment”, se arată în comunicatul transmis de forul mondial publicației braziliene O Globo.
Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, Ryan Mendes, fotbalistul celor de la Iğdır și căpitanul Insulelor Capului Verde, a fost acuzat de viol de către o cântăreața braziliancă. Cei de la „Planeta do Fotbol” au precizat că plângerile au survenit după un eveniment ce a avut loc în luna martie a acestui an, într-un un hotel din Auckland (Noua Zeelandă), la care era cazată naționala Capului Verde pentru competiția FIFA Series, un turneu internațional amical.
Federația Neozeelandeză a angajat un translator pentru capverdieni, însă ceea ce a urmat este de-a dreptul tulburător. Conform sursei menționate anterior, în seara de după meciul cu Chile, translatoarea braziliancă s-a retras în camera ei, iar la scurt timp a auzit bătăi în ușa și a deschis, gândindu-se că poate sunt angajații hotelului. De fapt, era Ryan Mendes, care conform declarațiilor victimei, a pătruns în camera ei și a agresat-o fizic, cu sugrumări, pumni și mușcături, pe măsură ce ea încerca să se apere, iar într-un final, acesta ar fi violat-o.
După nefericitul eveniment, brazilianca și-a fotografiat rănile și le-a folosit drept probe pe care le-a oferit poliției, moment în care s-a deschis ancheta oficială. Potrivit celor de la „Planeta do Fotbol”, acest eveniment s-ar fi petrecut pe 10 aprilie 2026, iar printre fotografiile trimise de translatoare se numără imagini cu tăieturi la gură, vânătăi în zona gâtului și pe părțile laterale ale corpului. De asemenea, aceasta a mai precizat că după episodul cu Mendes, a fost internată într-o clinică care ajută victimele violenței sexuale, unde a fost supusă unor investigații amănunțite, iar raportul medical ar fi identificat multiple echimoze (n.r – pete violete) în jurul sânilor, la gât și la buze, precum și multiple răni în zona scalpului și a feselor.
După colaborarea cu clinica respectivă, care îi oferă asistență psihologică chiar și astăzi, brazilianca a relatat faptul că a contactat Federația de Fotbal din Capul Verde, dar nu a primit niciun fel de sprijin. În plus, ea și soțul ei au trimis notificări extrajudiciare Federației din Capul Verde și FIFA, cu întregul episod nefericit, dovezile, cât și o cerere de pedeapsă în ceea ce-l privește pe Mendes, și anume suspendarea sa de la Cupa Mondială. Totuși, ea susține că nu a fost luată nicio măsură, iar după cum am putut observa cu toții, fotbalistul în vârstă de 36 de ani a evoluat pentru țara sa la CM. În momentul de față, se pare că ancheta este în continuare în curs de desfășurare, însă cei care se ocupă de ea sunt polițiștii din Auckland.