FCSB și Universitatea Craiova au jucat joi, 23 octombrie, noi meciuri în cupele europene. Deși bucureștenii au pierdut, iar oltenii au obținut doar un punct, a existat însă un capitol major unde au impresionat. Ce s-a întâmplat, de fapt.
România le are în acest sezon ca reprezentante în cupele europene pe FCSB, în Europa League, și pe Universitatea Craiova, în Conference League. Deși rezultatele nu au fost cele sperate în cele mai recente partide, a existat un aspect îmbucurător în ambele tabere.
Mai exact, cu 27.643 de spectatori, FCSB a avut a opta cea mai mare asistență a etapei în Europa League la meciul pierdut acasă cu Bologna. Astfel, echipa patronată de Gigi Becali s-a aflat peste cluburi importante din Anglia, Spania, Franța sau Olanda.
Nici oltenii nu au stat rău deloc. Stadionul „Ion Oblemenco” a înregistrat 18.004 de spectatori la partida terminată la egalitate dintre Universitatea Craiova și Noah, „leii” lui Mirel Rădoi beneficiind de un sprijin ridicat din partea suporterilor (locul 6 în ierarhia asistențelor).
FCSB revine în cupele europene tocmai pe 6 noiembrie. Campioana României va juca atunci în deplasare contra elvețienilor de la Basel. Partida va conta în cadrul etapei cu numărul 4 din Europa League, iar ora de start va fi 19:45.
Și în cazul oltenilor, revenirea în cupele europene va avea loc tot pe 6 noiembrie. Mirel Rădoi și elevii săi vor face deplasarea în Austria pentru duelul cu Rapid Viena din etapa a 3-a de Conference League. Partida va începe de la ora 22:00.