Capsula a aterizat în Oceanul Pacific, fiind parte dintr-o misiune importantă a NASA, care vrea să trimită din nou oameni pe Lună.
Reintrarea capsulei în atmosferă și aterizarea a fost transmisă în direct de NASA. Capsula a aterizat cu bine la ora 19:30, ora României, fiind ”în poziție corectă, ajutată de cinci baloane gonflabile care s-au umflat și au menținut-o vertical”.
”Back on Earth (Înapoi pe Pământ n.r.)”, a fost anunțul comentatorului de la NASA. Parașutele au fost deschise la altitudinea de 7 kilometri, transmite NASA.
Scutul termic al capsulei Orion a fost cel mai mare construit vreodată și a suportat reintrarea în atmosfera Pământului cu o viteză de peste 40.000 de km/h, la o temperatură de 2800 de grade Celsius. Capsula s-a prăbușit în ocean în largul insulei mexicane Guadalupe la ora 19:30, ora României. Misiunea a fost, așadar, un succes, deși a durat puțin peste 25 de zile.
NASA a investit zeci de miliarde de dolari în programul american de întoarcere pe Lună, Artemis, care e menit să faciliteze întoarcerea oamenilor pe satelitul Pământului.
O navă a Marinei SUA, USS Portland, a fost pre-poziționată pentru a recupera capsula. Capsula a fost încetinită inițial de atmosfera Pământului, după care au intrat în funcțiune 11 de parașute, iar la momentul lovirii apei va avea o viteză de 30 km/h pe oră.
“Vom vedea cum căldura este absorbită de capsulă şi cum afectează aceasta temperatura din interior”, declara Jim Geffre, responsabil pentru Orion în cadrul NASA.
Capsula Orion nu a transportat de această dată niciun astronaut la bord, scopul misiunii Artemis 1 fiind acela de a verifica siguranţa capsulei şi capacitatea ei de a transporta pe viitor echipaje umane pe Lună.
Între timp, China e pregătită la rândul ei să colonizeze Luna și are în plan să construiască acolo colonii permanente, în următorii ani.