Zeci de mii de tricouri contrafăcute, în valoare totală de peste 2 milioane de euro, au fost confiscate după o operațiune amplă, susținută de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Totul s-a întâmplat cu puțin timp înainte de startul Cupei Mondiale din acest an, turneu urmărit de miliarde de oameni.
O acțiunea coordonată de Poliția Națională din Spania, cu sprijinul EUIPO, Europol, Interpol și al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), a dus la confiscarea a peste 66.000 de tricouri și echipamente de fotbal contrafăcute, cu puțin timp înainte de Cupa Mondială din această vară. Valoarea produselor era de peste 2 milioane de euro.
Mărfurile aveau o greutate totală de peste 16 tone, iar prejudiciul economic adus deținătorilor drepturilor de proprietate intelectuală a fost estimat la peste 7 milioane de euro. Acțiunea a făcut parte din Operațiunea CLEANTRADE, desfășurată în cadrul EMPACT (Platforma Multidisciplinară Europeană Împotriva Amenințărilor Infracționale).
Au fost percheziționate peste 15 locații din mai multe orașe, inclusiv Barcelona și Madrid, precum depozite, spații de stocare, standuri din piețe și sedii asociate serviciilor de distribuție prin curierat. Operațiunea a dus, de asemenea, la mai multe arestări în legătură cu presupuse infracțiuni privind proprietatea intelectuală, iar anchetele sunt în desfășurare.
EUIPO a descris în detaliu operațiunea CLEANTRADE, legată de evenimentele sportive majore, precum Cupa Mondială din SUA, Canada și Mexic. „Operațiunea CLEANTRADE este în desfășurare și face parte din eforturile internaționale mai ample de combatere a infracțiunilor împotriva proprietății intelectuale asociate cu evenimentele sportive majore. Rețelele criminale încearcă frecvent să exploateze cererea mare de consum generată de competițiile globale prin fabricarea și distribuirea de mărfuri contrafăcute.
La începutul acestei luni, autoritățile din Portugalia și Spania, împreună cu parteneri din întreaga Europă, s-au întâlnit la Lisabona pentru a consolida cooperarea operațională înaintea Cupei Mondiale FIFA 2026. Reuniunea a reunit anchetatori specializați, experți vamali și coordonatori operaționali în cadrul EMPACT pentru a coordona activitățile de aplicare a legii care vizează îmbrăcămintea, jucăriile, cosmeticele și articolele sportive contrafăcute. Evenimentul a fost organizat în comun de autoritățile portugheze, împreună cu Poliția Națională Spaniolă și susținut de Europol, Interpol, OLAF și EUIPO”, a transmis organizația pe site-ul oficial. Dacă Poliția din Spania a dat o mare lovitură în preajma turneului final, naționala pregătită de Luis de la Fuente a debutat la Cupa Mondială cu un rezultat uluitor: 0-0 cu Insulele Capului Verde.