News

Carantină de 14 zile pentru toți românii care vor să intre pe teritoriul Italiei

24.07.2020 | 18:21
Carantina de 14 zile pentru toti romanii care vor sa intre pe teritoriul Italiei
ADVERTISEMENT

Roberto Speranza, ministrul italian al Sănătății, a dispus printr-un ordin semnat vineri că toți cetățenii care vin din România în Italia trebuie să stea două săptămâni în carantină după sosire. Măsura se va aplica și celor care vin din Bulgaria, informează G4Media.

Decizia ministrului Roberto Speranza a fost luată la capătul unei discuții pe care a avut-o cu ministrul de Interne și cu alți responsabili din domeniul sanitar.

ADVERTISEMENT

Speranza a făcut anunțul prin intermediul unei postări pe Twitter.

Virusul nu este încă înfrânt și continuă să circule. Trebuie să avem încă și mai mare prudență”, a scris ministrul Sănătății de la Roma în postarea în care a anunțat măsura care-i vizează pe români și pe bulgari.

Decizia autorităților italiene îi va afecta direct pe românii care lucrează acolo și care încă sunt în țară pe perioada concediilor.

ADVERTISEMENT

Carantina, impusă din cauza numărului de infectări din România

Măsurile restrictive la adresa românilor erau previzibile în contextul creșterii constante din ultima perioadă a numărului de noi infectări din țara noastră.

România a doborât vineri un nou record la numărul de infectări zilnice cu Covid-19, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunțând alte 1.119 cazuri.

ADVERTISEMENT

De la începutul epidemiei, pe teritoriul României, au fost confirmate 42.394 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 25.349 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.918 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Numărul total al deceselor provocate de COVID-19 este de 2.150 persoane, cu 24 de victime în ultima zi. La terapie intensivă sunt internați 301 oameni, de asemenea un record negativ pentru țara noastră.

ADVERTISEMENT