News

Care a fost ultima dorință a lui Nicolae Ceaușescu înainte să moară. Elena Ceaușescu, foc și pară pe soțul ei din cauza lui Ion Iliescu

Execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu în ziua de Crăciun, după un proces ce a durat câteva minute, ascunde o serie de detalii despre relația celor doi
23.12.2022 | 08:30
Care a fost ultima dorinta a lui Nicolae Ceausescu inainte sa moara Elena Ceausescu foc si para pe sotul ei din cauza lui Ion Iliescu
Execuția lui Nicolae și Elena Ceausescu, din 25 decembrie 1989. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

În decursul ultimilor ani, mai mulți foști militari, din unitatea militară specială de parașutiști, care au dus la capăt execuția fostului dictator și a soției acestuia au oferit o serie de detalii despre cum au reacționat cei doi după ce a fost citită sentința la moarte.

Care a fost ultima dorință a lui Nicolae Ceaușescu înainte de execuție

În anii trecuți doi foști militari din regimentul de parașutiști care a fost dislocat special la Târgoviște pentru a duce la capăt execuția lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei au povestit pentru The Guardian care a fost ultima dorință a cuplului dictator. Execuția celor doi s-a desfășurat atât de rapid încât militarul care a fost însărcinat cu filmarea momentului nici măcar nu a reușit să surprindă toată execuția, filmând doar momentele de final.

ADVERTISEMENT

Primul care a povestit cum s-a desfășurat ziua procesului și execuția Ceaușeștilor a fost Dorin-Marian Cârlan, unul dintre cei trei militari ce a făcut parte din plutonul de execuție. Acesta a povestit cum a golit încărcătorul de la AK-47 Kalașnikov în corpurile cuplului, de la mică distanță. Momentele de după execuție au fost televizate în mod faimos, transmise în România și în întreaga lume ca dovadă că o eră se încheiase, că cea mai turbulentă și violentă dintre revoluțiile care au prăbușit comunismul în Europa de Est în 1989 își atinsese obiectivul imediat.

„Da, m-am simțit ca și cum aș fi jucat un rol în istorie. Știam totul despre revoluția franceză, despre ghilotină, și am simțit că am făcut ceva similar. Dar nu mă simțeam confortabil cu asta. Procesul a durat 1 minut și 44 de secunde, iar execuția mai puțin de 10 minute. Fusesem antrenat ca un comando pentru a lupta pentru această țară. Ceaușescu era comandantul meu suprem, iar eu fusesem antrenat să îl protejez cu orice preț, nu să îl omor”, a povestit acesta pentru The Guardian, în 2009.

ADVERTISEMENT

Timp de doi ani, la sfârșitul anilor 1980, Cârlan a fost membru al unei unități de elită de parașutiști. În dimineața zilei de Crăciun din 1989, unitatea sa a fost anunțată că este nevoie de voluntari pentru o “misiune specială” catalogată de grad zero – “care însemna că nu se știa că se va întoarce”. Opt militari au zburat în două elicoptere, “în stil comando”, a spus Cârlan, “cu 150 km/h, dar la numai 15-30 de metri deasupra solului, pentru a zbura sub radare, și în zig-zag”. Destinația era o porțiune de teren din apropierea stadionului de fotbal Steaua București. “Am fost întâmpinați de un convoi format dintr-un TAB-uri și mai multe mașini în care se aflau înalți oficiali și generalul Victor Stănculescu, despre care știam de la televizor că este vice-ministrul revoluționar al apărării și pe care îl văzusem la televizor ca făcând parte din Frontul Salvării Naționale.”

Acesta a povestit apoi cum au zburat la Târgoviște, cinci elicoptere în total, escortate de o puternică apărare anti-aeriană, iar la aterizare generalul Stănculescu le-a spus în ce constă misiunea.

ADVERTISEMENT

“Dragii mei tovarăși”, a spus el, “am avut încredere în parașutiști multă vreme, iar acum am încredere în angajamentul vostru față de revoluție”. El a precizat că va exista ‘un tribunal militar excepțional’ pentru ‘a aplica legea Frontului Salvării Naționale, pentru a încerca și a condamna cuplul care a făcut lucruri îngrozitoare pentru poporul român’. Mergem împreună până la capăt?”, a întrebat el, iar eu m-am gândit: “Care capăt?”.

“Atunci generalul a spus: “Dacă sentința este moartea, sunteți gata să executați această sentință?”. Noi toți, ca un cor, am răspuns “Da”. El a fost nemulțumit de acest lucru și a cerut oricui era dispus să execute sentința să facă un pas în față. Cu toții am făcut un pas în față. Apoi a numit trei dintre noi, un căpitan, eu [un subofițer] și un sergent. Ni s-a ordonat să scoatem pe toată lumea din clădire, să păzim ușa sălii de judecată și să ucidem pe oricine ar fi încercat să intre. Căpitanului i s-a arătat locul în care Ceaușescu urma să fie ucis dacă i se dădea sentința de condamnare la moarte, iar nouă ni s-a spus să golim un întreg încărcător de muniție în el”, a mai povestit fostul parașutist.

ADVERTISEMENT

Acesta a povestit că Ceaușescu era speriat atunci când a apărut la proces și i-a întrebat dacă sunt români. Apoi, după ce a fost anunțată sentința cu moartea, cei doi „se văicăreau ca niște copii”, Ceaușescu spunând „nu se poate să ne omorâți ca pe niște câini”. În acel moment Elena Ceaușescu a cerut să fie executați împreună. „Dacă ai de gând să ne omori, atunci, din respect pentru dragostea noastră, nu-l omorî pe el și nu mă face să privesc. Măcar lăsați-mă să mor împreună cu soțul meu”. Iar generalul a ordonat: “Duceți-o la zid împreună cu el”, a mai povestit Cârlan.

Al doilea militar care a povestit momentul execuției a fost căpitanul Ionel Boieru, povestind cum Nicolae cânta imnul internaționalei comuniste iar Elena îi drăcuia pe toți.

„Încă am emoții când vorbesc despre asta. Sunt două vieți pe care le-am curmat. Este un lucru important. Într-un război este în regulă, dar când ucizi oameni neînarmați este mai dificil. Nu aș dori asta nimănui, chiar dacă meseria mea înseamnă să omor oameni”, a povestit acesta, susținând că el crede cu tărie că gloanțele trase de el au fost cele care i-au ucis pe Ceaușești pentru că al doilea militar „a înghețat de emoție” și nu a tras iar al treilea nu avea pistolul mitralieră setat pe foc automat.

Cuplul, “încă foarte îndrăgostit”, a cerut să moară împreună, sfidând o sentință care dispunea execuții separate, a mai povestit acesta pentru cei de la The Guardian, susținând le-a îndeplinit ultima dorință și că se consolează cu faptul că i-a ucis înainte ca ei să cedeze.

“I-am împușcat foarte repede. Simt că i-am ajutat să moară cu demnitate”, a mai spus acesta, precizând că se aștepta să simtă zgomotul puternic al gloanțelor în propriul spate câteva secunde mai târziu, de la o mitralieră grea staționată în spatele lor, “curățându-i” pe oamenii responsabili de execuție.

Ce i-a zis Elena Ceaușescu lui Nicolae Ceaușescu

Un alt detaliu a fost relatat de scriitorul Viorel Domenico în cartea „Ceaușescu la Târgoviște”. Andrei Kemenici, comandatul unității care îi păzise timp de trei zile pe soții Ceaușescu a povestit cum a reacționat Elena atunci când a aflat sentința de condamnare la moarte.

Ofițerul a povestit că Nicolae Ceaușescu a plâns tot timpul din momentul în care a aflat că urmează să fie executat și nu a pus nicio rezistență atunci când militarii au început să-i lege la mâini înaintea execuției. În schimb, Elena se împotrivea și chiar a întrebat dacă în România se împușcă oamenii.

„Nicule, în România se împuşcă oameni?” Eu eram lângă general şi întrebarea fusese pusă atât de provocator încât mă aşteptam să răspundă acesta, dar a intervenit Nicolae Ceauşescu, care, săgetându-l cu privirea pe Stănculescu, a răspuns: „Încă o trădare naţională!”, a povestit Andrei Kemenici, comandantul unității UM 01417.

Acesta a mai relatat că Elena a cerut îndurare însă Nicolae Ceaușescu nu s-a opus nici când militarii i-au legat la mâini.

„Elena cerea îndurare, se împotrivea chiar. Nicolae Ceauşescu nu s-a opus. A acceptat inclusiv această umilinţă. Însă plângea. Îi şiroiau lacrimile pe obraz. Şi suspina”, a mai povestit ofițerul.

De ce l-a certat Elena Ceaușescu pe soțul ei pentru Ion Iliescu

Un alt detaliu legat de execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu vine din zilele în care cei doi au fost ținuți sub pază la unitatea militară din Târgoviște și au aflat cine preluase puterea în țară.

Ani mai târziu, unul dintre militarii care i-a păzit pe cei doi a oferit un detaliu important în fața unei comisii senatoriale care a anchetat executarea celor doi.

”Altădată, rămânând doar cu soţii Ceauşescu, m-au întrebat ce se întâmplă, ce se arată la TV, la radio; ei nu aveau acces la radio şi TV. Le-am spus că l-am văzut la televizor pe poetul Dinescu (ea a spus: aoleu, a ajuns ţara pe mâna nebunilor!), pe Sergiu Nicolaescu (ea a spus: na. uite-l şi pe ăsta…), pe unul Iliescu (atunci el a spus ei: vezi tu eşti de vină, nu m-ai lăsat să-l terminăm pe ăsta!)”, a povestit unul din militarii care i-a păzit direct pe Nicolae și Elena Ceaușescu din ziua de 23 decembrie până în 25 decembrie, atunci când au fost executați.

Acesta a mai povestit că în ceea ce avea să fie ultima zi de arestare, când Ceaușescu încă nu-și pierduse speranța de a reveni la putere s-a repezit la o fereastră încercând „să vorbească cu poporul”. A urmat o scurtă busculadă, când acesta a fost tras înapoi de un căpitan, însă s-a lovit la nas și a început să sângereze.

Atunci, militarul a povestit că a rămas singur cu cei doi și că Nicolae Ceaușescu i-a oferit un milion de dolari să-l scape.

”Am rămas doar noi trei în cameră. Ceauşescu a venit la mine, m-a prins de epoleţi şi a spus: ‘măi băiete, ai 1.000.000 de dolari de la mine şi orice grad vrei în armată, dacă mă scoţi de aici şi mă duci în zona Voineşti. Nu am răspuns şi atunci ea a spus: lasă-l, nu vezi că-i sluga lui Iliescu! Eu pe atunci nici nu ştiam cine-i Iliescu”, a mai spus militarul în fața comisiei senatoriale.

ADVERTISEMENT