Stadionul Dinamo nu a însemnat doar momente de glorie pentru formația din Ștefan cel Mare și fanii ei. Chiar ultimul meci jucat aici de actuala echipă din SuperLiga este unul de tristă amintire. Acesta a fost echivalent cu o pagină de istorie, dar una neagră, scrisă de clubul din Capitală.
În episodul de pe 24 ianuarie al emisiunii ”Oldies But Goldies”, Horia Ivanovici și Andrei Vochin au disecat de la A la Z istoria bogată a stadionului Dinamo. Pe această arenă istorică, acum în curs de demolare, s-au scris sute de pagini de istorie din fotbalul românesc.
Sportivii alb-roșii au înregistrat performanțe notabile aici. Reversul medaliei vine și cu momente de cumpănă, în care eșecurile i-au întristat pe numeroșii fani ai ”câinilor”. Andrei Vochin a prezentat cursul istoric al destinului alb-roșilor, de la meciul cu Locomotiva Timișoara (1-0, în 1951), la cel cu U Cluj din mai 2022, barajul de menținere / retrogradare pe prima scenă.
”În 1951 se inaugurează parcul sportiv Dinamo. Un parc ultramodern pentru vremurile respective. Primul meci care se joacă acolo este un meci între Dinamo și Locomotiva Timișoara, cea care avea să devină CFR Timișoara, o echipă care a activat și în Divizia A, dar o știm mai mult din Divizia B, din Divizia C.
Au câștigat primul meci, au câștigat cu scorul de 1 la 0. Golul l-a marcat Alexandru Ene. Golgheterul lor despre care noi am mai vorbit aici la Oldies, în minutul 25. Meciul a început într-o după-amiază la ora 15.30. Înainte de acest meci însă a fost o reuniune atletică, pentru că stadionul a fost construit cu pistă, cu pistă de zgură.
O reuniune atletică care a pus față în față cele două mari cluburi instaurate de comuniști în România. Adică între Dinamo și CCA. A fost o reuniune atletică între… CCA adică Steaua. Adică Steaua, la vremea respectivă. Acesta a fost primul meci pe stadionul Dinamo”, povestește oficialul FRF.
La ”Oldies But Goldies” s-a făcut un arc peste timp și s-a ajuns tocmai în mai 2022, la ultimul meci jucat de club pe deja vechea arenă. Dinamo primea atunci replica celor de la U Cluj și încerca să evite cel mai rușinos moment din istorie. Vorbim de barajul de menținere în prima ligă.
Dinamo nu a reușit ”minunea” de a întoarce acel 0-2 din turul barajului cu ”Șepcile roșii” și a retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului, la data respectivă (1948 – 2022). Andrei Vochin reamintește că a fost doar 1-1 în Ștefan cel Mare. Ardelenii au promovat, iar ”câinii” au mers la matineu.
”Dinamoviștii își aduc aminte cu tristețe de ultimul meci însă, care a fost organizat pentru actuala echipă FC Dinamo pe stadionul Dinamo. Și acela a fost în 2022. A fost returul meciului de baraj de menținere în Liga I. O partidă încheiată la egalitate 1-1. Și o partidă în urma căreia Dinamo a retrogradat pentru prima oară după 74 ani.
(n.r. Acela a fost ultimul meci. Meciul în care s-a consfințit prima retrogradare din istoria lui Dinamo. Ce destin incredibil. Asta e chiar destin. Asta nu e întâmplător. Asta e pusă cu mâna). Golul, ultimul gol marcat de actuala Dinamo, a fost marcat de Vlad Morar, el a egalat într-un meci cu Universitatea Cluj 1-1.
Culmea, cu prietenii lor, cu Universitatea Cluj s-a jucat meciul ăla, adică prietenii i-au retrogradat. Galeriile sunt înfrățite, Dinamo și Universitatea Cluj. Tescan a deschis scorul pentru Universitatea Cluj, a egalat Vlad Morar, numai că în tur fusese 2-0 și aici era 1-1 și s-a terminat”, spune Vochin.
Tot în ”Groapă”, la o inaugurare, de această dată a nocturnei clubului, în 2003, ”câinii” și-au mai trecut în palmares o amintire tristă. Pe 23 martie acel an, Steaua a învins cu 4-2 pe Dinamo. Până la acel duel, Dinamo suferise 3 înfrângeri consecutive, iar Cornel Dinu a fost destituit de la cârma echipei. Locul său a fost luat de Ioan Andone. Avea să fie cu ghinion.
”Dinamo mai are un moment de tristă amintire pe stadionul ăsta, iarăși la o inaugurare, pentru că în momentul în care și-au inaugurat nocturna, în 2003, au ținut să joace primul meci cu Steaua. Antrenor la Dinamo era Ando, antrenor la Steaua era Victor Pițurcă. I-a bătut Steaua cu 4-2 la inaugurarea nocturnei.
(n.r. La două dintre momentele cele mai importante s-a terminat cu supărare, iar al doilea, adică ultimul, cu o dramă) Acum trei ani, în mai 2022, meciul cu U Cluj a consfințit retrogradarea pentru prima oară după 74 de ani de când s-au făcut echipa, pentru care s-a construit acest parc sportiv”, mai povestește Andrei Vochin.