Care sunt ultimele mesaje dintre Fuego şi Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a stins din viaţă şi a lăsat un mare gol în sufletele celor dragi. Acum, la doar o săptămână de la moartea tragică a fostului soţ al Adrianei Bahmuțeanu, Fuego dezvăluie care a fost ultimul său SMS cu Prigoană.
Silviu Prigoană a trecut subit în nefiinţă, iar asta a dat complet peste cap vieţile celor apropiaţi lui. În data de 12 noiembrie 2024 o veste şocantă cutremura România. La jumătatea acestei luni cunoscutul om de afaceri a părăsit lumea pământească şi a lăsat în urma sa numai lacrimi şi durere.
De la tragicul eveniment până acum, familia şi prietenii trăiesc dezorientaţi în lipsa lui Prigoană. Unul dintre apropiaţii acestuia a fost chiar Fuego. Interpretul a avut o legătură aparte cu fostul soţ al Adrianei Bahmuţeanu, el fiind cel care i-a oferit sprijin şi încredere la începutul carierei sale.
În ediţia 21-27 noiembrie 2024 a revistei Taifasuri, interpretul de muzică populară a dezvăluit care a fost ultimul mesaj pe care Prigoană i l-a transmis înainte să moară. Detalii neştiute despre relaţia dintre cei doi, dar şi care a fost legătura dintre ei puteţi afla în rândurile de mai jos.
Fuego, marcat de pierderea fulgerătoarea a celui care i-a dat aripi la început de drum, s-a confesat într-o scrisoare în care i se adresează direct lui Prigoană. Are o carieră strălucită în lumea muzicii populare. Vocea sa inconfundabilă l-a ajutat să urce pe cele mai mari culmi ale succesului de care se bucură astăzi. Deşi are un talent incontestabil, cântăreţul a avut parte de un ajutor semnificativ.
Silviu Prigoană a fost cel care l-a intordus pe Fuego în lumea televiziunii, prezentând la Etno Tv prima emisie live de la mare. De atunci interpretul s-a îndrăgostit iremediabil de acest mediu televizat. Faptul că omul de afaceri i-a oferit încredere, deşi nu avea experienţa necesară, a contat enorm.
„Pentru mine tu ai însemnat omul care mi-a dat o şansă şi încrdere, acum mulţi ani când ai dat startul proiectului Etno TV. Ai hotărât ca prima emisiune în direct de la mare, să fie realizată cu mine. Asta se întâmpla prin 2003! Practic, eu am fost molipsit de microbul numit televiziune, prin tine. Nu ţi-a păsat că poate nu aveam experienţa necesară. Tu ai vrut să arăţi tuturor că eu pot face faţă şi că nu te înşeli”, a mărturisit Fuego în revista Taifasuri.
În scrisoarea realizată în memoria fostului politician, Fuego a mărturisit că ultimii ani nu îşi mai vorbeau atât de des. După vestea că Prigoană şi-a dat ultima suflare, Fuego a răsfoit convorbirile cu omul ce i-a fost atât de drag.
Astfel, interpretul a dezvăluit că în ultimul mesaj pe care Silviu Prigoană i l-a trimis, l-a felicitat pentru curajul de a aprecia personalităţile timpurilor pe care le trăim. Fuego susţine că restul lumii nu cunoştea adevărata valoare pe care fostul afacerist o avea, ci doar carcasa acestuia.
„Ştiu că nu ne-am vorbit foarte des în ultimii ani. Ba chiar m-am uitat în ultimele noastre schimburi de mesaje. Dincolo de cele de curtoazie, venite de sărbători, în ultimul mesaj tu mă felicitai pentru curajul meu de a aprecia la adevărata valoare, într-o ţară în picaj, personalităţile acestor vremuri, deşi risc mult să fiu contestat.
Şi tu ai fost contestat! De multe ori pe nedrept! Oamenii vedeau carcasa ta, ceea ce lăsai tu să se vadă, spectacol tv. Puţini ştiau esenţa minţii tale, cultura, inteligenţa, capacitatea de a vedea în viitor. Capacitatea de a pune bazele unor idei care prind roade, indiferent că vorbim de afaceri sau de media. Acolo unde, iată, tu ai scris istorie peste timp prin investiţiile tale şi prin dragul pe care l-ai avut pentru calitate”, şi-a continuat Fuego confesiunea.
Silviu Prigoană era cunoscut pentru umorul său caracteristic. Îi plăcea mereu să facă haz de necaz şi iubea ca lumea din jurul lui să aibă o stare cât mai pozitivă. În această notă a comparat şi Fuego moartea sa. Artistul susţine că Prigoană le-a făcut o glumă tuturor prin deces, însă una de prost gust.
„Ne-ai făcut-o tuturor, ca pe o poantă nesărată! Inima ta mare şi altruistă, deşi plină de năbădăi, te-a lăsat şi te poartă acolo, în rândul oamenilor faini pe care noi îi vom păstra mereu în gânduri. Am apreciat mereu umorul tău fin, spiritul tău, capacitatea de a face spectacol, mintea sclipitoare şi felul în care tratai, cu nonşalanţă şi asumare, viaţa ta ca pe o carte care se scria permanent”, a mai spus cântăreţul de muzică de petrecere.
Nu în ultimul rând, Fuego a ţinut să îi mulţumească lui Prigoană şi lui Horia Ivanovici pentru postul de director onorific al revistei Taifasuri. Interpretul a mărturisit că nu îl va uita niciodată pe cel care l-a ajutat atât de mult acum 11 ani.
„Tot tu, împreună cu Horia Ivanovici, aţi avut încredere în mine, din nou. M-aţi numit directorul onorific al revistei Taifasuri, la plecarea în stele a Stelei Popescu. Gândind că în felul în care aşez eu cuvintele pe hârtie, din suflet, pentru public, va fi benefic pentru revistă. Astfel, reuşind să continuăm moştenirea lăsată de marea actriţă. Şi ştiu sigur că şi ţie ţi se datorează faptul că eu scriu azi aici, în Taifasuri, aceste gânduri pentru tine.
Rămâi în pace, Silviu! Urmăreşte-ne de sus! Ideile tale vor merge mai departe. Noi toţi, cei pe care tu i-ai sprijinit, i-ai încurajat, le-ai acordat şanse sau simpla prietenie, nu te vom uita! La revedere, Ardelean bun!”, a conchis cunoscutul artist.