Sport

„Care e cea mai puternică armă a lui Dinamo?“ Filipe Coelho a evidențiat principalul atu al alb-roșilor înainte de derby

Filipe Coelho a numit principalul atu al lui Dinamo înaintea derby-ului cu Universitatea Craiova. Ce a spus despre atmosfera de pe Arena Națională și ce trebuie să NU facă echipa sa.
08.02.2026 | 21:22
Care e cea mai puternica arma a lui Dinamo Filipe Coelho a evidentiat principalul atu al albrosilor inainte de derby
Filipe Coelho a numit principalul atu al lui Dinamo înaintea derby-ului cu Universitatea Craiova.
ADVERTISEMENT

Dinamo și Universitatea Craiova se întâlnesc luni seară într-un nou episod al unuia dintre cele mai așteptate derby-uri din Superligă. Antrenorul oltenilor, Filipe Coelho, a prefațat duelul într-un scurt interviu, vorbind despre obiectivele echipei sale și despre marele punct forte al adversarului.

Zeljko Kopic, principalul atu al „câinilor” în viziunea lui Coelho

Printre întrebările primite, una a fost despre adversar: „Care este cea mai puternică armă a lui Dinamo?” Filipe Coelho nu a stat pe gânduri și l-a indicat pe Zeljko Kopic drept principalul atu al formației alb-roșii. Tehnicianul portughez a subliniat, însă, că și echipa sa dispune de puncte forte, transmițând un mesaj clar înaintea derby-ului.

ADVERTISEMENT

„Au un antrenor foarte bun, care face o treabă bună acolo. Are un parcurs lung pe banca lui Dinamo, un aspect important și pentru mine. Să ai un antrenor care este în club de foarte mult timp, care știe bine clubul, jucătorii, aceste tipuri de meciuri, este un punct de vedere extrem de important. Au mai multe puncte forte, dar și noi le avem pe ale noastre. Totuși, focusul este pe ceea ce trebuie noi să facem ca să obținem cele trei puncte“, a declarat Filipe Coelho.

Coelho nu mai acceptă relaxare mentală la Universitatea Craiova: „Ne pierdem mintea!“

Legat de propria echipă, Coelho a punctat faptul că elevii săi nicidecum nu trebuie să-și mai piardă mintea, așa cum au făcut-o la Ovidiu, împotriva Farului.

ADVERTISEMENT

„Ca de fiecare dată, este un meci important pentru că este următorul pentru noi. Este un meci unde ne așteptăm la o atmosferă bună, împotriva unei echipe bune, care poate balansa meciul în diferite situații. Ei joacă bine, au o posesie bună a mingii, au jucători puternici la fazele fixe, în special la cornere. Ne așteptăm la un meci dificil.

ADVERTISEMENT

Suntem bine, muncim mult și trebuie să știm să fim echilibrați. Aceste tipuri de meciuri înseamnă doar trei puncte, nu o să decidă nimic. Nu trebuie să ne pierdem mintea, așa cum s-a întâmplat cu Farul. Nu trebuie să ne credem cei mai buni când câștigăm sau când avem rezultate bune. E un proces întreg, iar noi trebuie să fim echilibrați și să încercăm să jucăm bine“, a adăugat Coelho.

Universitatea Craiova, fără doi jucători la meciul de pe Arena Națională

Pentru confruntarea de pe Arena Națională cu Dinamo, Universitatea Craiova nu îi are în lot pe Florin Ștefan și Lyes Houri, cei doi nefiind luați în calcul de tehnicianul Filipe Coelho.

ADVERTISEMENT

În schimb, pe foaia de joc se regăsește Juraj Badelj, revenit după o perioadă în care a absentat din meciurile oficiale. De asemenea, absent în runda precedentă, cu Oțelul Galați, Assad Al-Hamlawi, cel care de curând s-a filmat în timp ce se juca Counter-Strike, a revenit în lot pentru meciul cu Dinamo.

Veste proastă pentru Zeljko Kopic. Karamoko e suspendat pentru meciul cu Universitatea Craiova

Este vorba despre Karamoko. Atacantul celor de la Dinamo București a primit cartonașul galben pe finalul primei reprize a meciului de la Ovidiu. Acesta a fost al 4-lea avertisment încasat în acest sezon, ceea ce înseamnă automat o suspendare pentru o etapă.

Vestea este una destul de proastă pentru Dinamo. Karamoko nu va putea fi trecut pe foaia de joc la meciul din următoarea rundă. Zeljko Kopic rămâne astfel fără un om de bază din atac pentru partida cu Universitatea Craiova, programată pe data de 9 februarie.

Karamoko a ajuns în acest sezon la Dinamo și a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Atacantul francez a bifat 19 meciuri pentru „câinii roșii” în Superliga și a reușit să marcheze deja șase goluri. Totuși, în partida cu Farul Constanța, disputată la Ovidiu, prestația sa a fost una destul de ștearsă.

Presiunea titlului și a suporterilor, resimțită din plin de Filipe Coelho

În cadrul unui interviu acordat renumitului cotidian portughez A Bola, Filipe Coelho s-a arătat impresionat de cât de mare poate fi clubul Universitatea Craiova, dar și de fanii olteni.

„Este un club mare, cu 25-30 de mii de suporteri în tribune, cu un stadion fantastic. Sincer, nu aveam această percepție și cred că nici în Portugalia nu se știe cât de importantă este Craiova în România”, a spus antrenorul.

În privința presiunii pentru câștigarea titlului, tehnicianul preferă realismul: „ Suntem în acest moment pe primul loc, dar nu este cel mai important lucru. Mai sunt multe meciuri de jucat. Important este progresul tactic și modul în care jucătorii au asimilat ideile într-un timp atât de scurt. Înțeleg dorința suporterilor, dar trebuie să ne concentrăm pe prezent, pe munca de zi cu zi. Nu are rost să ne gândim prea mult la final”.