Care e cea mai sănătoasă poziție în timpul somnului. Așa îți păstrezi inima sănătoasă. De-a lungul timpului s-au făcut numeroae studii și cercetări, oamenii fiind curioși să afle care este metoda ideală de dormit.
Care este, de fapt, cea mai bună postură atunci când te odihnești în timpul nopții. Doar în felul acesta ai o inimă sănătoasă. Specialiștii au elucidat misterul legat de ipostaza în care este indicat să dormi pentru a te trezi odihnit.
În general, experții susțin că poziția cea mai sănătoasă este cea în care te simți confortabil și care te ajută să ai un somn relaxant. Cu toate acestea sunt numeroase studii care spun că unele poziții au anumite efecte.
O cercetare efectuată în anul 2018 arată că persoanele care dorm pe partea dreaptă se bucură de un somn mai bun. Potrivit publicației csid.ro, studiul arată că acestea nu au avut deloc modificări în activitatea EKG.
De asemenea, inima era menținută în loc de stratul subțire de țesut dintre plămâni, numit mediastin. Pe de altă parte, oamenii de știință transmit că dormitul pe partea stângă determină deplasarea și rotirea inimii.
Dormitul pe spate poate ajuta la durerile care apar în această zonă a corpului. Din păcate, poate agrava simptomele apneei de somn. În schimb, dormitul pe o parte poate fi bun pentru cei care suferă de apnee de somn, însă afectează coloana vertebrală.
Cei care au o afecțiune cardiacă trebuie să renunțe la dormitul pe partea stângă pentru că poate crește presiunea asupra inimii. Dr. Shelby Harris, specialistă în medicina somnului, consideră că cea mai bună ar fi poziția pe spate.
„Numai 8 la sută dintre oameni dorm pe spate, dar în realitate este cea mai bună poziție pentru a lăsa corpul să se odihnească. Ne permite să evităm arsurile stomacale și să relaxăm gâtul și coloana vertebrală”, a explicat medicul pentru Popular Science.
Pe de altă parte, Caroline Rome, specialistă în sofrologie susține că, de fapt, nu există o poziție „miraculoasă” de dormit. Calitatea somnului depinde de mai mulți parametri, începând de la genă până la calitatea saltelei.
Totuși, s-a dovedit științific că atunci când dormim pe o parte, creierul „se curăță” mai bine. Asta înseamnă că se elimină toxinele cardiovasculare, pulmonare și cerebrale. Cei care dorm pe burtă se pot trezi cu dificultăți de respirație.