Life

Care e marele păcat în postul Paștelui: să vorbim urât sau să ne înfruptăm? Răspunsul părintelui Constantin Necula

Postul Paștelui 2023. Explicațiile părintelui Constantin Necula despre această perioadă, care ține 40 de zile. Ce rol are în viața omului?
04.04.2023 | 16:00
Care e marele pacat in postul Pastelui sa vorbim urat sau sa ne infruptam Raspunsul parintelui Constantin Necula
Postul Paștelui se va încheia pe 15 aprilie. Sursa foto: Doxologia, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Creștinii ortodocși traversează, în prezent, una dintre cele mai importante perioade din an, postul Paștelui, care semnifică Învierea lui Iisus Hristos. Durează 40 de zile, iar pentru unii români semnifică o adevărată provocare. Cât de important este, totuși, postul pentru om? Aflăm răspunsul de la părintele Constantin Necula, care a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK.

Preotul Constantin Necula, despre beneficiile postului Paștelui asupra omului

Părintele Constantin Necula spune că, prin post, omul se regăsește pe el însuși și creează o conexiune cu Dumnezeu. Totodată, ne-a explicat și ce este mai păcat în acest interval, să vorbim urât sau să mâncăm de frupt, căci multe persoane au o dilemă în acest sens.

ADVERTISEMENT

De altfel, cum pot proceda în post credincioșii care suferă de boli grave sau copiii, căci și printre cei mici sunt dornici care să respecte cele 40 de zile? Un alt mister în post sunt și fructele de mare. În acest caz, taberele sunt pro și contra consumului lor. Iată toate detaliile în rândurile următoare.

De ce e important postul?

Spuneți-mi, vă rog, de ce este important postul pentru om?

– Ca să se regăsească pe sine, regăsindu-se pe sine , să se întăinuiască cu Dumnezeu. Cred că o complicăm prea mult când facem fișe de lectură la post. Postul stăpânește ca atare chiar și cei care mănâncă de dulce, că sunt bolnavi și avem cazuri suficient de multe sau copii, se apropie de Dumnezeu prin apropierea de sine. În post constați cât ești de bun, de atent sau de neatent, cum ajungi la Dumnezeu cunoscându-te mai bine pe tine.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmplă cu persoanele care nu postesc? 

– Învață să postească. Adică, ele sunt rugate să nu râdă de cei care postesc, în sensul ăsta. Cred că este o alegere strict personală. Biserica ne îndeamnă să o facem comunitar, să postim împreună, dacă nu o faci împreună, nu o faci deloc sau o faci împotriva comunitarului, este strict problema personală. De obicei, cei care nu postesc aleargă spre nutriționiști după o anumită vârstă.

Ce este mai păcat, să mâncăm de frupt sau să rostim cuvinte rele?

– Amândouă sunt păcate. Păcatele nu sunt mari și mici, păcatele sunt le ai sau nu le ai. Toate păcatele mari sunt cele pe care le ai, așa că nu există o contrabalansare. Important este ca atunci când postești să înveți sa vorbești cu inima.

ADVERTISEMENT

Este bine să ținem post în scopul detoxifierii organismului?

Este păcat dacă privim postul precum o detoxifiere a organismului?

– Este un pic mediocru dacă privim așa lucrurile, deoarece Hristos nu a venit pentru detoxifiere, ci pentru Înviere.

Este bine ca personale bolnave să își sacrifice sănătatea ținând post?

– Uneori, modul acesta de a sacrifica este chiar recomandat de către medic. Dacă vă amintiți, sunt boli la care medicul ne îndeamnă la un regim alimentar. Cred că medicii au înțeles de mult ideea aceasta a unei nutriții echilibrate, dar nu este cazul să fii fanatic cu propria ta boală și să încerci să o biruiești prin opusul tratamentului la ea.

ADVERTISEMENT

Se consumă sau nu fructe de mare, ulei și zacuscă în post?

Există o neînțelegere asupra consumului fructelor de mare în post. Se pot consuma în această perioadă?

– Cred, într-un fel sau altul, că atunci când oamenii atunci când discută despre acest lucru au uitat de unde vin. Sunt convins că în viața lor de creștin primari, românii nu stăteau să se întrebe, pe văile Maramureșului, ale Moldovei, pe coclauri oltenești, să se întrebe dacă mănâncă sau nu fructe de mare. Asta e așa o teologie a fructelor de mare a omului modern. Cred că este important să menținem postul smeriți și cuminte, acoperit de voalul smereniei.

Este bine să consumăm ulei și zacusă în post?

– Sigur că mâncarea fără ulei este specifică mediului monahal în primului rând și oamenii care pun un plus de exigență în postirea lor, dar sunt convins că Dumnezeu nu caută uleiul din zacusca noastră.

Explicația părintelui Constantin Necula despre postirea copiilor

Și copiii trebuie să postească? Sau doar adulții?

– Este un ”trebuie” care trebuie scos. Nu ”trebuie” nimeni să țină post. Copiii pot ține post doar în măsura în care sunt sprijiniți de către cei ai casei, de către colegii lor în aceeași măsură. Pentru un copil a ține post înseamnă și a se trezi devreme într-o zi în care ai foarte mult de lucru. Sunt foarte multe moduri prin un copil poate să postească.

Mie îmi place să spun că atunci când strânge din sandvișul lui și dă colegului care nu are ce mânca, consider că acel copil ține post. Aici insist mai mult, în valoarea spirituala a dăruirii, a lucrurilor care sunt de prisos prin postire.

Ce așteptări aveți în acest an referitor la prezența oamenilor, la slujba de Paști?

– Va fi ca întotdeauna. Important la Paști este că e prezent Dumnezeu. Când spui ”Hristos a Înviat!”, El chiar e. Numărul oamenilor, ratingurile acestea calculate… Cu obstinație nu spun nimic. Personal, am slujit și cu cinci oameni de Înviere și cu câteva mii. Dacă e Hristos, suntem toți.

ADVERTISEMENT