Fostul premier al României a mărturisit că în actul său de identitate apar două prenume, însă unul dintre ele nu este folosit absolut deloc.
Cunoscutul politician a povestit în show-ul de la Kanal D că tatăl său a ales prenumele de Dacian, dar și mama sa a dorit să-și lase amprenta asupra copilului său.
Așa a ajuns Dacian Cioloș să fie numit și Julien, nume care, de altfel, are o poveste foarte interesantă, după cum a spun chiar omul politic.
Se pare că copreședintele USR-PLUS a fost numit după personajul principal din celebrul roman al lui Stendhal, și anume „Roșu și negru”, dar acesta nu a fost folosit absolut deloc.
Dacian Cioloș a punctat inclusiv faptul că nici măcar soția sa, Valerie, care este de origine franceză, nu îl strigă după acest nume. În toți anii a fost strigat de familie, prieteni și apropiați după primul prenume.
„Nu mi se spune nici acum Julien. Am aflat de povestea acestui nume după ce am fost numit ministru al agriculturii, am întrebat-o pe mamă cum a ales.
Folosesc prenumele Julien doar în momentul în care trebuie să folosesc tot numele meu pe actele oficiale”, a declarat politicianul în emisiunea de la Kanal D.
În trecut, fostul premier al României a mai discutat legat de prenumele său, mărturisind că mama sa a rămas profund marcată de soarta personajului Julien din cartea lui Stendhal.
„Pur și simplu, ceea ce mi-a spus mama – că după ce a născut și discuta cu tata prenumele pe care să mi-l dea, tata avea o idee fixă cu Dacian. Auzise acest prenume și voia neapărat să fie al meu.
Mama a propus Julien pentru că în perioada sarcinii, stând mai mult acasă, mi-a spus că a citit citit «Roşu și negru». Era perioada când era destul de dificil să faci rost de o carte bună”, a povestit Dacian Cioloş, notează adevarul.ro.
În ceea ce privește prenumele de Dacian, acesta are, de asemenea, o semnificație aparte. Este de origine geto-dacă, unii etimologi fiind de părere că provine de la „daos”, care înseamnă „lup”.
De asemenea, prenumele are și variantele feminine Dacia și Daciana, cel din urmă fiind folosit în cazul Dacianei Sârbu, soția lui Victor Ponta.