Sport

Care este cea mai mare dezamăgire a lui Gigi Becali în fotbal: “Încasam 25.000.000 de euro atunci”

Gigi Becali a mărturisit care este cea mai mare dezamăgire a sa legată de fotbal și anume momentul în care a pierdut nu mai puțin de 25 de milioane de euro
06.06.2021 | 23:13
Care este cea mai mare dezamagire a lui Gigi Becali in fotbal Incasam 25000000 de euro atunci
ADVERTISEMENT

Gigi Becali a vorbit despre cel mai dificil moment în postura de finanțator al FCSB, peste care nu a reușit niciodată să treacă cu adevărat, chiar dacă au trecut mulți ani de atunci.

Chiar dacă are o avere estimată la 350-400 de milioane de euro, conform Top 300 Capital, omul de afaceri regretă că nu a pus mâna pe acea sumă care ar fi putut schimba definitiv modul în care FCSB ar fi arătat în ultimele sezoane.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali, despre cel mai mare regret din fotbal: „Cea mai mare dezamăgire a fost Ludogoreț!”

La 15 ani după „coșmarul” de la Middlesbrough, pentru Gigi Becali rămâne cu gust amar ratarea potului cel mare din Liga Campionilor, după eliminarea surprinzătoare în fața celor de la Ludogorets, scor 6-5, la loviturile de departajare.

Gigi Becali a făcut o dezvăluire inedită la Pro X și a vorbit despre cel mai greu moment pe care l-a trăit în fotbal ca investitor al FSCB: ratarea calificării în grupele UEFA Champions League, în dubla cu Ludogorets Razgrad, pierdută dramatic în 2014.

ADVERTISEMENT

Deși au trecut șapte ani de la acel meci dramatic, în care dinamovistul Cosmin Moți a apărat două penalty-uri și a scris istorie pentru bulgari, patronul FCSB se gândește și acum la acea partidă sau mai bine zis la suma uriașă ratată din participarea în grupele Ligii Campionilor: „Cea mai mare dezamăgire a fost Ludogoreţ. O s-o ţin minte tot timpul. Îmi vine din când în când în cap. 25.000.000 de euro încasam atunci. Alta era situaţia dacă luam acei bani”, și-a spus oful latifundiarul din Pipera.

Gigi Becali a refuzat să comenteze înfrângerea echipei naționale cu Anglia: „Nu mă bag. De ce să mai fac păcate?”

Gigi Becali nu vrea să mai intre în conflict cu finul său, Mirel Rădoi, și a refuzat să comenteze prestația echipei naționale din meciul amical cu Anglia, dar a lăsat să se înțeleagă că nu este mulțumit de ceea ce a văzut la Middlesbrough.

ADVERTISEMENT

O altă durere a finanțatorului FCSB este faptul că s-a certat din cauza fotbalului cu nașul său, Gheorghe Hagi, dar și cu finul său, actualul selecționer al României, mai ales că pentru omul de afaceri familia este mai importantă decât orice.

„M-am certat cu Hagi, naşul meu de la fotbal, m-am certat şi cu Rădoi, finul meu. Nu vreau să mă mai cert cu nimeni. Nu mă bag, el este selecţionerul naţionalei. De ce să mai fac păcate?” (n.r. când a fost întrebat de naţională).

ADVERTISEMENT

Gigi Becali i-a cerut demisia de la națională lui Mirel Rădoi la începutul mandatului: „Eu mă aşteptam ca Mirel să fie demn!”

Gigi Becali i-a cerut demisia finului său de la naționala României chiar de începutul mandatului, ceea ce l-a afectat foarte mult pe selecționer: „Păi dacă iei trei bătăi… dacă iei trei bătăi… îl iubesc, că e finul meu, dar… eu mă aşteptam ca Mirel să fie demn”, l-a înțepat nașul părintește pe finul său.

Ba mai mult, patronul FCSB i-a dat chiar indicații lui Mirel Rădoi și i-a făcut echipa cu jucătorii săi pe care dorește să îi vândă pe sume importante: „Bă… fără Man, Coman şi Tănase n-ai ce căuta la naţionala României. Aia-i naţională? Păi dacă nu joci cu Tănase? Tănase e numărul1! Man, Coman, Tănase, Olaru. Ăştia patru. Cu ei începi echipa naţională. După, mai vezi tu pe cine bagi”, a tunat și a fulgerat Becali.


  • (P) Cota BETANO pentru sezonul viitor din Liga 1: 3,75 este cota pentru “FCSB câștigă titlul”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: