Life

Care este cea mai relaxantă destinație de vacanță din Europa. Turiștii care vor să ajungă aici trebuie să aleagă cu mare grijă sezonul

Unde te poți bucura de liniște în vacanță, pe teritoriul Europei. Destinația de vis care a fost declarată cea mai relaxantă de pe întreg continentul.
20.03.2025 | 12:21
Care este cea mai relaxanta destinatie de vacanta din Europa Turistii care vor sa ajunga aici trebuie sa aleaga cu mare grija sezonul
Țara care a fost desemnată cea mai relaxantă destinație din Europa. Sursa foto: Pexels
ADVERTISEMENT

Care este cea mai relaxantă destinație din Europa. Potrivit unor studii, aici te poți simți cel mai bine. Nu doar că vei avea parte de o vacanță extraordinară, dar vei uita de tot stresul de acasă și te vei încărca doar cu energie pozitivă.

Țara spectaculoasă care a fost numită cea mai relaxantă destinație din Europa

Fără doar și poate, stresul este prezent în viața multor persoane. Există multe metode prin care se poate diminua nivelul lui, iar una dintre cele mai bune este planificarea unei vacanțe. Și, cum vara deja bate la ușă, acum este momentul ideal pentru planificarea unui concediu.

ADVERTISEMENT

De obicei, alegerea destinației ideale pentru vacanță poate fi un proces complicat. În timp ce unele persoane iau în calcul obiectivele turistice și diverse activități, altele preferă doar să se odihnească. Pentru ultima categorie, specialiștii au recomandarea perfectă.

La finalul anului trecut, experții în călătorii au analizat 76 de destinații de vacanță din Europa. Au fost luați în calcul factori precum densitatea mulțimilor, zgomotul, poluarea luminoasă, procentul de zone protejate și indicele de bunăstare generală. Astfel, s-a ajuns la concluzia că Islanda este cea mai relaxantă destinație din Europa.

ADVERTISEMENT

”Insula nu numai că are cel mai bun scor de liniște la nivel global, dar conduce și toate destinațiile pentru categoria liniște din raportul nostru. (…) Între peisajele sale naturale vaste, Islanda are doar un oraș important și mai multe orașe adormite. Aceasta se plasează pe primul loc pentru zgomot redus și poluare luminoasă.”, arată Travel + Leisure.

Când este cel mai bine să vizitezi Islanda

Turiștii care vor trece Islanda pe lista următoarele destinații de vacanță nu vor regreta deloc alegerea făcută. Aici, pot uita de stresul zilnic, datorită numeroaselor locații de welness. Cele mai cunoscute sunt Laguna Sky și Laguna Albastră, însă, există și alte locuri unde poți scăpa instant de stresul zilnic.

ADVERTISEMENT

Totuși, înainte de a merge în Islanda, turiștii trebuie să ia în calcul un aspect important și anume, schimbarea între sezoane. Dacă vizitează Islanda pe timpul verii, turiștii se pot bucura de vreme bună, aproape 24 de ore de lumină, ceea ce înseamnă că este sezonul ideal pentru pasionații de drumeții.

ADVERTISEMENT

În schimb, peisajul se transformă complet pe timpul iernii. Iarna este considerat sezonul liniștit în Islanda, iar marele plus al celor care o vizitează atunci este dat de faptul că pot admira aurora boreală. Peisajele acoperite cu zăpadă par desprinse din povești și, tocmai de aceea, tendința multora este să meargă în vacanță în Islanda pe timpul iernii.

În afară de Islanda, experții în călătorii au desemnat Australia ca fiind cea mai bună destinație din întreaga lume. În topul întocmit, Australia s-a remarcat prin densitatea scăzută a populației și datorită peisajelor unice.

Tags: