Life

Care este, de fapt, relația pe care a dezvoltat-o Emilian cu Smiley și Connect-R. Se înțeleg bine cei trei?

Emilian este unul dintre artiștii care a colaborat cu foarte multe vedete din industria muzicală românească, iar acum spune cum se înțelege cu unii dintre aceștia.
11.06.2022 | 19:16
Care este de fapt relatia pe care a dezvoltato Emilian cu Smiley si ConnectR Se inteleg bine cei trei
Emilian, detalii despre prietenia cu Smiley și Connect-R. Ce a declarat artistul. Sursa foto: Instagram. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Vedeta a spus care este, de fapt, relația pe care a dezvoltat-o cu Smiley (Andrei Tiberiu Maria) și Connect-R. Cum se înțeleg cei trei cântăreți care au lansat împreună mai multe piese, ultima dintre acestea fiind Una?

Emilian, detalii despre prietenia cu Smiley și Connect-R. Ce a declarat artistul

Emilian a vorbit despre prietenia cu doi dintre artiștii cu care a colaborat până în momentul de față. Tânărul se poate lăuda deja cu statutul de artist profesionist, dovadă cântăreții cu care a semnat până acum.

ADVERTISEMENT

Smiley și Connect-R sunt printre vedetele cu care fostul concurent de la X Factor a cântat, mărturisind că și-ar dori să aibă colaborări și cu alți artiști. Delia, Andra și Feli sunt luate în vizor de artistul care face furori.

„Am o relație de prietenie foarte strânsă cu Andrei. E ca fratele meu mai mare. Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la el este că îmi pot depăși limitele.

ADVERTISEMENT

Connect-R este, la fel, un colos ! Îl apreciez enorm, am crescut cu muzica lui și sunt foarte mândru că acum am piesă cu el. Este un om foarte muzical, avem aceleași gusturi și ne-am completat foarte bine pe această piesă.

De la noi mi-ar plăcea foarte mult să am un feat cu Feli, Delia, Andia”, a mărturisit Emilian într-un interviu pentru ciao.ro.

ADVERTISEMENT

Cine este Emilian. Cochetează cu muzica de la 5 ani

Emilian a început să cânte încă de la vârsta de 5 ani, iar în copilărie a participat la foarte multe concursuri muzicale. Este absolvent al Conservatorului din București, devenind un nume în industrie după participarea la X Factor.

Se întâmpla în anul 2016, când muzicianul a început să facă furori pe TikTok. În perioada de pandemie a lansat piesa Am înnebunit, care face trimitere directă la perioada de lockdown.

ADVERTISEMENT

Melodia a devenit trending sound pe respectiva rețea de socializare și are 1,6 milioane de vizionări. De asemenea, de atunci oamenii au putut să-i observe potențialul muzical.

ADVERTISEMENT