Cristiano Ronaldo se menține în formă maximă și nu are de gând să renunțe la fotbal. Un test pe care l-a făcut arată care este, de fapt, vârsta biologică pe care o are. Fotbalistul portughez a rămas uimit de rezultatele primite de la laborator.
O companie americană de tehnologie l-a testat pe Cristiano Ronaldo. În urmă cu puțin timp reprezentanții acestei firme au stabilit vârsta biologică a jucătorului de la Al-Nassr, care în prezent are 40 de ani.
Peste numai câteva luni sportivul de origine portugheză își va aniversa ziua de naștere. Concret, în februarie 2026, va împlini 41 de ani, însă acest lucru nu-l împiedică să stea departe de terenul de fotbal, unde excelează.
Vedeta, care a marcat un gol din foarfecă, în meciul cu Al Khaleej, încheiat cu scorul de 4-1, nu plănuiește să renunțe, mai ales că vârsta biologică este cu 12 ani mai mică decât cea cronologică. Conform analizelor pe care le-a efectuat, celebrul fotbalist are 28,7 ani.
Acest lucru a fost scos la iveală chiar de Cristiano Ronaldo, care a rămas impresionat de test. A publicat imediat rezultatele pe rețelele de socializare și a primit aprecieri și laude din partea fanilor. Internauții au remarcat faptul că va continua să facă ce-i place.
„Datele nu mint”, este reacția avută de Cristiano Ronaldo, pe rețeaua X. Jucătorul celor de la Al-Nassr, din Arabia Saudită, are o condiție fizică impresionantă datorită exercițiilor pe care le face constant.
Informația a fost confirmată și de laboratorul care i-a efectuat analizele. Medicii au transmis că vedeta are o inflamație redusă în organism, în timp ce aportul de oxigen este unul eficient. În plus, sportivul are un metabolism uimitor.
Mai mult, specialiștii din Statele Unite ale Americii au subliniat că biomarkerii lui Cristiano Ronaldo dezvăluie ce îl diferențiază de restul. Prin urmare, vârsta biologică îl ajută să performeze ca și cum ar fi cu 12 ani mai tânăr.
În concluzie, compania care i-a aflat vârsta biologică a analizat nouă parametri „legaţi de somn, efort şi condiţie fizică”, potrivit site-ului oficial al companiei. Toate acestea au fost stabilite cu ajutorul unui dispozitiv de urmărire a stării de sănătate.
Aparatul folosit de fotbalistul care nu a apărut în filmul cu Boloni măsoară efortul, recuperarea şi somnul. Cu siguranță, Cristiano Ronaldo are aceste rezultate incredibile pentru că duce un stil de viață extrem de dur.