News

Care este diferența între o investiție în titluri de stat și un depozit bancar. Câți bani poți câștiga în plus

Diferența între o investiție în titluri de stat și un depozit bancar. Care aduce mai mult profit și ce sumă poți câștiga într-un an
03.04.2025 | 20:31
Care este diferenta intre o investitie in titluri de stat si un depozit bancar Cati bani poti castiga in plus
Care este diferența între o investiție în titluri de stat și un depozit bancar. colaj Fanatik/ Foto freepik/Facebook
ADVERTISEMENT

Diferența între o investiție în titluri de stat și un depozit bancar este semnificativă, deși băncile din România au început să crească dobânzile la depozite. Tot mai mulți români aleg să împrumute statul, dobânzile la titlurile de stat fiind destul de tentante.

Investiție în titluri de stat sau un depozit bancar? Care aduce mai mult profit

În acest context, băncile au majorat dobânzile până aproape de oferta statului, arată Observator News. De pildă, unele instituții financiare oferă dobânzi de 5 sau chiar peste 6 la sută la depozite. Mai mult, clienții pot obține profit după perioade scurte, de doar câteva luni.

ADVERTISEMENT

„Îi dă posibilitatea clientului să iasă din acest depozit mai devreme de termenul scadent de 12 luni, respectiv după 6 luni. Ceea ce e uşor atipic. La 6 luni, avem dobânda de 4,3. În următoarele 6 luni avem dobândă de 6%”, a transmis Anca Nuțiu, reprezentanta unei bănci din România, potrivit sursei citate.

Ofertele instituțiilor bancare sunt din ce în ce mai competitive în ultima perioadă. Dobânzile pentru depozite nu sunt foarte diferite față de cele propuse de titlurile de stat Fidelis sau Tezaur.

ADVERTISEMENT

Ce recomandă experții bancari

De exemplu, în cazul unei investiții de 100.000 de lei în depozitul bancar a cărei dobândă este de 6,5 la sută, profitul obținut în șase luni ajunge la 2.000 de lei. Dacă banii sunt ținuți timp de un an în banca, respectivul client poate câștiga 6.000 de lei.

Totuși, dacă suma de 100.000 de lei este investită în titlurile de stat Fidelis, profitul este mai mare, iar diferența nu este de neglijat. Mai exact, cei care investesc această sumă în titluri de stat obțin aproape 7.000 de lei într-un an.

ADVERTISEMENT

„Dacă ai nevoie rapid de lichiditate, probabil că e mai bine să mergi în partea bancară. Dacă nu ai nevoie rapid de acea lichiditate, investiţiile în titlurile de stat sunt extraordinar de profitabile”, a adăugat expertul bancar Claudiu Trandafir pentru Observator News.

ADVERTISEMENT
Tags: