News

Care este lista țărilor care au evacuat oameni din Afganistan. România nu e printre ele

Care este lista țărilor care au evacuat oameni din Afganistan.
27.08.2021 | 16:29
Care este lista tarilor care au evacuat oameni din Afganistan Romania nu e printre ele
ADVERTISEMENT

După ce talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului, toate țările încearcă sî își scoată cetățenii de acolo. A fost realizată chiar și o listă a statelor care au întreprins acțiuni în acest sens.

Lista țărilor care au evacuat persoanele rămase în Afganistan

Informațiile arată că țara noastră nu se află pe aceasă listă, în ciuda faptului că România a avut o prezență militară importantă în Afganistan.

ADVERTISEMENT

Lista realizată de Reuters arată că țara noastră nu a evacuat nici un colaborator afgan până pe data de 27 august.

Casa Albă a anunțat recent că au evacuat circa 100.100 de persoane începând cu 14 august, atunci când talibanii au intrat în capitala Kabul.

ADVERTISEMENT

SUA

Armata va continua evacuările din Afganistan până pe data de 31 august. În total, au fost 4.500 de cetățeni americani și familiile acestora care au fost evacuate din Afganistan.

Marea Britanie

Și oficialii britanici au transmis că procesul de evacuare este spre finalizare. Doar cei care se află deja la aeroport sau au primit autorizația de a pleca vor mai fi evacuați.

ADVERTISEMENT

Marea Britanie a evacuat mai mult de 13.700 de cetățeni britanici, dar și afgani.

Germania

Zborurile vor fi continuate și de către această țară. Până joi, armata de aici a evacuat 5.193 de persoane și informațiile arată că ar mai fi încă 200 de oameni care rămân acolo.

Franța

Zborurile de evacuare vor fi finalizate vineri seară, au transmis oficialii francezi. Este vorba despre  peste 100 de cetățeni francezi și peste 2.000 de afgani care au fost evacuați de pe aeroportul din Kabul.

ADVERTISEMENT

Belgia

Belgienii au evacuat din Kabul circa 1.400 de persoane. Operațiunile de evacuare s-au încheiat joi.

Irlanda

Conform autorităților, este vorba despre 36 de cetățeni irlandezi. Mai sunt încă 60 de irlandezi și 15 afgani care au solicitat asistență.

Canada

Conform lui Wayne Eyre, șeful statului major al apărării, operațiunile de evacuare s-au încheiat. Țara a facilitat evacuarea a 3.700 de cetățeni canadieni și afgani.

Turcia

Această țară a evacuat cel puțin 1.400 de persoane din Afganistan, printre care se află inclusiv 1.000 de cetățeni turci, conform declarațiilor făcute de ministrul de externe Mevlut Cavusoglu.

Polonia

Polonia s-a ocupat de evacuarea a 900 de persoane din Afganistan, a spus premierul Mateusz Morawiecki.

Ungaria

Operațiunile acestei țări au loc final, iar bilanțul evacuaților este de 40 de persoane, inclusiv cetățeni afgani.

Danemarca

Danemarca a evacuat 1.000 de persoane din Afganistan, de pe 14 august și până acum.

Austria

Austria a evacuat 89 de persoane cu cetățenie sau rezidență austriacă. Mai sunt încă 20 sau 30 de persoane care așteaptă să plece.

Elveția

Elveția a reușit să scoată 292 de persoane din Afganistan.

Olanda

Țara a evacuat 2.500 de persoane din Afganistan, iar 1.600 au fost aduse în Olanda.

Spania

Spania a evacuat 1.898 de afgani. Vineri, 81 de spanioli au ajuns în Dubai, precum și 83 de afgani.

Qatar spunea că a ajutat la evacuarea a 40.000 de oameni, Emiratele Arabe Unite că au scos din țară 36.500 de persoane până în prezent, iar India a recuperat 565.

Australia a ajutat la evacuarea a 4.100 de persoane și Noua Zeelandă a evacuat cel puțin 276 de cetățeni.

ADVERTISEMENT
Tags: