News

Care este ordinea apariţiei simptomelor Covid-19. Primul e cel mai important. Dacă îl ai, sună imediat la medic

15.08.2020 | 22:45
Care este ordinea aparitiei simptomelor Covid19 Primul e cel mai important Daca il ai suna imediat la medic
ADVERTISEMENT

Descoperirea făcută recent de cercetătorii din cadrul Universității California de Sud s-ar putea dovedi un real ajutor pentru medicii care fac eforturi supraomenești pentru a identifica persoanele infectate cu COVID-19 cât mai repede cu putință.

Potrivit acestora, cunoașterea ordinii exacte a simptomelor provocate de noul tip de coronavirus poate ajuta pacienții să solicite imediat îngrijiri sau să se autoizoleze în timp util. De asemenea, le-ar da specialiștilor posibilitatea să excludă alte afecțiuni și să planifice modul de tratare a bolnavilor.

ADVERTISEMENT

Oamenii de știință americani susțin că infecția se manifestă în majoritatea cazurilor prin febră, tuse și dureri musculare, după care pot apărea greață, vărsături sau chiar diaree. Studiul a fost publicat în revista de specialitate Frontiers in Public Health.

Oamenii de știință au descoperit ordinea exactă a simptomelor COVID-19

Această ordine este deosebit de importantă atunci când simptomele unei gripe s-ar putea suprapune cu cele ale infecțiilor cu COVID-19”, a explicat Peter Kuhn, profesor de medicină, inginerie biomedicală, aerospațială și mecanică în cadrul USC Dornsife College.

ADVERTISEMENT

Pentru întocmirea listei cu primele simptome ale bolii, specialiștii au analizat îndeaproape rata de incidență a acestora în peste 55.000 de cazuri confirmate în China, pe baza datelor colectate în perioada 16-24 februarie de Organizația Mondială a Sănătății.

Cât de importantă este ordinea simptomelor în cazul unei astfel de boli

Studiul se bazează, totodată, pe un set de date provenind de la aproximativ 1.100 de cazuri de îmbolnăvire depistate în perioada 11 decembrie – 29 ianuarie. Acestea au fost colectate de grupul de experți în domeniul tratamentului medical din China prin intermediul Comisiei Naționale de Sănătate din China.

ADVERTISEMENT

Pentru a compara ordinea simptomelor COVID-19 cu cele specifice gripei, oamenii de știință au examinat datele unui număr de 2.470 de cazuri din America de Nord, Europa și emisfera sudică, raportate autorităților medicale din 1994 până în 1998.

Ordinea simptomelor contează enorm. De fapt, ea se poate dovedi decisivă în lupta cu virusul SARS-COV-2.

ADVERTISEMENT

Fiecare boală progresează diferit, așa că medicii pot identifica mai repede dacă un pacient are coronavirus sau suferă de o altă afecțiune.

În felul acesta vor lua decizii de tratament mai bune și vor reuși să vindece un număr mult mai mare de persoane infectate”, a explicat un alt cercetător. Americanii sunt convinși că descoperirea lor ne aduce cu un pas mai aproape de sfârșitul pandemiei.

ADVERTISEMENT