Sport

Care este plăcerea nevinovată a soției lui Messi și accesoriul fără de care nu iese din casă! Antonela Roccuzzo, pictorial tulburător și dezvăluiri unice

Femeie care îi este alături lui Messi de 20 de ani a vorbit despre viața personală, despre pasiuni, plăceri și provocările de care a avut parte de când a plecat din Argentina natală
01.04.2026 | 09:20
Antonela Rocuzzo est soția lui Lionel Messi FOTO instagram/antonelaroccuzzo
ADVERTISEMENT

Antonela Roccuzzo și-a deschis inima într-un interviu acordat ediției mexicane a prestigioasei reviste Harper’s Bazaar. Mamă, femeie de afaceri, ambasadoare de brand și susținătoare a numeroase evenimente filantropice, soția lui Lionel Messi, a vorbit despre viața de după lumina reflectoarelor. Ea a dezvăluit inclusiv care este plăcerea ei nevinovată. Cum este Antonela dincolo de a fi soția lui Messi?

Soția lui Messi are 40 de milioane de urmăritori pe rețelele sociale

“În acest moment mă simt mai matură, dând importanță lucrurilor care chiar merită”, a dezvăluit ea. Copiii mei sunt acum mai mari și asta îmi permite să mă bucur de unele lucruri mine pe care nu le puteam face înainte. Dar, mai presus de toate, mă simt mai bătrână”, a spus ea, pentru sursa citată. Anto a împlinit 38 de ani pe 28 februarie, fiind cu un an mai mică decât Messi.

ADVERTISEMENT

Antonela Roccuzzo are 40 de milioane de urmăritori pe Instagram, care așteaptă zilnic nouătăți de la ea. “Încerc să mă bucur de fiecare rol, mereu încercând să dau tot ce am mai bun în fiecare moment. Din punct de vedere profesional, încerc să mă bucur și iau totul foarte în serios pentru că familia mea m-a învățat să respect munca”, a punctat soția lui Messi.

Povestea Antonelei Roccuzzo a fost marcată de reziliență. La vârsta de 19 ani a părăsit Rosario natal, din Argentina, pentru a se muta la Barcelona, lângă Messi. “A fost dificil când m-am mutat în Spania pentru că atunci familia și prietenii mei erau la Rosario unde mă simțeam protejată. Dar, pe de altă parte, asta m-a ajutat mult să cresc”, a mai mărturisit ea.

ADVERTISEMENT

Antonella a simțit lipsa familiei de lângă ea

“M-a provocat să mă mișc, să rezolv chestii și să ies din zona mea de confort. Trebuie să mergem înainte. E greu să-ți lași rădăcinile în urmă, dar eu mi-am purtat mereu familia și obiceiurile în inimă, în fiecare loc diferit în care am trăit. Chiar și programul principal al televizorului pe care îl avem acasă este argentinian, oriunde mergem”, a explicat ea.

ADVERTISEMENT

Au existat și destule momente dificile: “Eu nu neg că e greu să fii departe de familie. Mai ales când ți se întâmplă ceva și ai nevoie de o îmbrățișare de la soră, să vorbește față în față cu un prieten sau pur și simplu stai lângă părinții tăi într-o după-amiază de duminică. E trist să ratezi momente care dispar și nu mai revin niciodată

ADVERTISEMENT

Cum a trecut peste toate astea? “Fără îndoială, cu oamenii pe care i-am întâlnit pe drum în fiecare dintre aceste locuri. Am avut mereu noroc să avem grupuri frumoase de oameni și soțiile coechipierilor cu care juca Leo”

Se refugiază în lectură

Tânăra, care a plecat din Argentina în Spania la 19 ani, s-a schimbat radical, devenind femeia care este astăzi. “Ceea ce m-a schimbat cel mai mult ca femeie a fost să devin mamă. Pentru că din acel moment, copiii mei au devenit prioritatea mea”, a afirmat soția argentinianului.

ADVERTISEMENT

Lionel Messi și Antonela au trei copii: Thiago, care urmează să împlinească 14 ani, Mateo, 11, și cel mai mic, Ciro, 8 ani. Numele celor trei copii, pe care le-a tatuat pe mâini, sunt dovada clară că dragostea pentru ei este uriașă. “Chiar mă bucur de această etapă în care copiii mei nu mai sunt atât de mici, pentru că acum mă prețuiesc într-un mod diferit, punându-mă și pe mine în centru. Este ceva nou și pe care îl voi trăi puțin câte puțin”, a declarat Antonela.

Ca parte a acestui moment mai liniștit pe care îl trăiește Antonela Roccuzzo în prezent, ea îmi mărturisește că se refugiază mult în lectură, una dintre activitățile ei preferate. În prezent, se declară fană a trilogiilor, în special a autoarei Rebecca Yarros și a romanelor sale: Wings of Blood, Wings of Iron și Wings of Onyx. Dar dacă există o carte care o marchează, aceea este saga Harry Potter.

“A fost prima carte pe care mi-a dăruit-o mama când aveam 11 ani și de aceea are o semnificație foarte specială pentru mine. Să încep acea poveste magică m-a captivat complet. Până în ziua de azi păstrez acea primă copie cu afecțiune și îmi amintește de momentul când mama mi-a spus să mă opresc din citit pentru că era total adictiv”, a spus ea cu nostalgie.

Lego, pasiunea ei nevinovată

Plăcerea ei nevinovată este însă alta: construirea de lego. Împreună cu fiii ei a construit multe, dar este atât de pasionată de ele încât a creat câteva și pe cont propriu. Creația de care este cea mai mândră? “Castelul Hogwarts! Este uriaș și mă fascinează. Eu și copiii mei avem un fel de muzeu unde punem toate creațiile noastre lego”, a dezvăluit soția lui Messi.

Antonela Roccuzzo este, de asemenea, o iubitoare pasionată de cinema. Evident, saga filmelor Harry Potter a marcat-o, iar în prezent ea și familia ei sunt obsedați de Avatar. Unul dintre filmele ei preferate este și Secretul din ochii lor, un film argentinian din 2009, avându-l în rol principal pe marele Ricardo Darín, un actor pentru care Antonela simte o admirație profundă.

Ea își menține vitalitatea și forța prin sport. “Antrenamentul este o necesitate pentru mine. Forță, cardio, sărituri pe trambulină pe muzică… Este ceva super distractiv și de care mă bucur la maximum. Este terapia mea. Dacă nu fac mișcare, simt că funcționez ciudat. Încerc să fac exerciții aproape zilnic, duminica de obicei mă relaxez, dar dacă băieții au un turneu de fotbal, mă activez cu ei”, a spus ea.

Nu iese din casă fără cercei

Pe lângă aceste activități recreative, Antonela Roccuzzo a mărturisit că muzica face parte din viața ei. Îi plac tot felul de ritmuri, dar dezvăluie că în prezent copiii sunt cei care se ocupă de listele de redare. “În ultima vreme, Rosalía se aude cel mai des prin casă”, a dezvăluit ea.

Antonela a vorbit și despre alte preferințe. Mâncare? “Paste și orez. Sunt fericită într-un restaurant italian bun, mâncând orice fel de paste și un risotto bun” Machiaj? “Rimel și puțin luciu pe buze. Un aspect destul de natural.” Bijuterii? “Cerceii! Ei îți luminează mereu fața. Nu ies fără ei în viața de zi cu zi. Pentru o ocazie mai deosebită, un colier. Una dintre preferatele mele este colecția Tiffany HardWear, în aur alb cu diamante”

Ar vrea să cunoască mai bine America

La nivel profesional, ea se declară fericită să colaboreze cu mai multe branduri care au însoțit-o în călătoria ei și se simte onorată că au ales-o să facă parte din comunitățile lor. Dar, fără îndoială, una dintre realizările care i-au adus cea mai mare satisfacție este ajutorul. Prin faptul că este ambasador al organizației “A învăța e mai bun”, Anto s-a implicat în dezvoltarea educației în Argentina. ONG-ul se concentrează pe construirea de școli în locuri defavorizate pentru a oferi un viitor mai bun copiilor. Anul trecut, Antonela Roccuzzo a donat o parte din garderoba asociației.

Lista de dorințe a soției lui Messi, pentru anul acesta, este legată în principal despre a călători mai mult. “Știu foarte puține despre Statele Unite. Trebuie să călătoresc dincolo de Orlando. Mi-ar plăcea să merg și în Mexic. Nu știu dacă va exista vreo oportunitate. Vedem ce va fi la Cupa Mondială, cum avansează Argentina. Vom vedea, dar mi-ar plăcea să merg”, a încheiat ea.

 

 

Tags: