News

Care este riscul transmiterii COVID-19 de la persoanele asimptomatice. Fără mască, aproape că n-ai scăpare

02.10.2020 | 18:05
Care este riscul transmiterii COVID19 de la persoanele asimptomatice Fara masca aproape ca nai scapare
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune care este riscul transmiterii COVID-19 de la persoane asimptomatice. Vorbim, în mod evident, despre cei care au fost declarați pozitivi, dar care nu prezintă niciun fel de îngrijorare din punct de vedere medical. Nu au temperatură, nu tușesc, sunt ceea ce se cheamă asimptomatici total.

Concret, riscul de a te îmbolnăvi după ce ai intrat în contact cu o asemenea persoană diferă în primul rând de la locația unde a avut loc întâlnirea și până la gradul de ocupare și ventilație al încăperii.

ADVERTISEMENT

Trebuie specificat că în graficele următoare, acoperirea feței se referă la măștile pentru populația generală, adică acele măști chirurgicale simple și nu la măștile respiratorii profesionale (ex. FFP2, FFP3).

Putem să ne îmbolnăvim de COVID-19 de la persoane asimptomatice

Culorile indică riscul relativ calitativ și nu reprezintă o măsură cantitativă. Alți factori care nu sunt prezentați în aceste tabele pot fi, de asemenea, să fie luați în considerare atunci când se evaluează riscul de transmitere, inclusiv încărcătura virală a unei persoane infectate și susceptibilitatea persoanelor la infecție.

ADVERTISEMENT

Tusea sau strănutul, chiar dacă acestea sunt cauzate de iritații sau alergii, ar exacerba riscul de expunere într-un spațiu interior, indiferent de ventilație.

În primul rând, trebuie să știți că dacă ne raportăm la un contact în care ați avut mască și de scurtă durată cu un asimptomatic într-un spațiu neaglomerat, atunci, în mod normal sunteți ferit atât timp cât nu s-a vorbit, sau foarte puțin. Există o posibilitate să fii luat virusul dacă ați țipat sau cântat într-o încăpere aerisită inadecvat în interior.

ADVERTISEMENT

Atenție! În această situație, graficul prezintă o culoare galbenă, ceea ce indică posibilitate, dar nu una alarmantă, așa cum sunt scenariile roșii. Într-un loc aglomerat dacă veți cânta sau țipa și în prezența dumneavoastră este un asimptomatic care face același lucru atunci situația poate fi una gravă.

Într-un contact cu mască, de lungă durată și spațiu neaglomerat, situația se schimbă. Indiferent că vorbiți sau nu, dacă încăperea nu este aerisită suficient, atunci există o posibilitate clară. Puteți lua coronavirus de la un asimptomatic dacă țipați și vă aflați chiar și într-un loc aerisit.

ADVERTISEMENT

Dacă spațiul este aglomerat șansele să deveniți purtător al virusului sunt destul de mari în încăperi neaerisite. Fără mască, dar la un contact de scurtă durată situația aproape ce se modifică dramatic. Pentru că într-un spațiu aglomerat aproape că nu aveți scăpare.

La un contact de lungă durată și, de asemenea, fără mască, șansele dumneavoastră sunt spre zero într-un loc aglomerat. Ba chiar ați putea lua coronavirus și în aer liber într-un spațiu neaglomerat.

Vă readucem aminte că nu mai puțin de 2.343 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei, a fost anunțat de Grupul de Comunicare Strategică. Este a treia zi când numărul îmbolnăvirilor trece de 2.000.

Cele mai multe cazuri noi sunt în Bucureşti – 517, urmat de Bacău – 168, Iaşi – 107 şi Ilfov – 102. Au fost înregistrate 53 de decese în ultimele 24 de ore. La ATI sunt internate 571 de persoane.

Între timp, premierul Ludovic Orban a declarat că dacă tot creşte zilnic numărul de persoane infectate cu noul coronavirus, atunci creşte şi riscul apariţei unor noi restricţii. El a adăugat că Guvernul nu vreau să impună asemenea bariere, de aceea a reinterat mesajul pentru români de a respecta regulile de protecţie sanitară – purtarea măştii, respectarea distanţei sociale şi dezinfectarea mâinilor.

De altfel, numărul deceselor asociate noului coronavirus în lume a depăşit 1 milion, potrivit cercetătorilor de la universitatea americană Johns Hopkins, în timp ce majoritatea ţărilor din lume raportează creşteri ale contaminărilor.

La nivel mondial, au fost înregistrate peste 33,28 de milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, de la descoperirea lui, la finalul anului trecut, în Wuhan (China). Cele mai afectate ţări sunt Statele Unite (cu mai mult de 7,1 milioane de cazuri), India (peste 6 milioane de cazuri), Brazilia (peste 4,7 milioane de cazuri) şi Rusia (peste 1,1 milioane de cazuri).

Cât priveşte decesele asociate noului coronavirus, în Statele Unite au fost înregistrate mai mult de 205.000, urmate de Brazilia (peste 142.000), India (peste 96.000), Mexic (peste 76.000), Marea Britanie (peste 42.000), Italia (peste 35.800), Peru (peste 32.000), Franţa (peste 31.700), Spania (peste 31.400) şi Iran (peste 25.700).

 

 

 

 

 

 

ADVERTISEMENT