Cristi Săpunaru este cel mai important jucător din vestiarul Rapidului. În ciuda faptului că evoluează puțin din pricina problemelor medicale, căpitanul giuleștenilor este foarte apreciat în rândul suporterilor, dar și în rândul staff-ului lui Marius Șumudică.
SuperLiga României revine în acest weekend, iar capul de afiș al acestei runde este duelul din Gruia, dintre CFR Cluj și Rapid București. Formația antrenată de Marius Șumudică nu a primit gol în ultimele cinci jocuri și are un moral bun înainte de meciul cu multipla campioană a României.
Cristi Săpunaru este incert pentru acest joc, din cauza vechilor sale probleme medicale, dar fundașul în vârstă de 40 de ani se antrenează zi de zi alături de colegii săi, în ciuda durerilor insuportabile care îl chinuie de luni bune.
În direct la „Suflet de rapidist”, Ionuț Voica s-a declarat încântat de prezența lui Cristi Săpunaru la antrenamente, dar și de felul în care se pregătește alături de ceilalți colegi ai săi.
„Suntem bine la ora asta din punct de vedere al lotului. Căpitanul Săpunaru se antrenează normal, are în continuare unele dureri, dar cinste lui, e de aceeași vârstă cu mine și chiar l-am văzut acum două zile. Îl durea piciorul, dar a continuat să facă antrenament, bravo lui, eu mă bucur că el prin tot ceea ce face dă un exemplu în vestiar.
Dacă cei tineri îl văd pe el că trage de el și suferă, dar se antrenează zi de zi, e un lucru pozitiv pentru echipă. Eu sunt sigur că prezența lui Cristi Săpunaru în vestiarul Rapidului este un plus, nu știu câte echipe din SuperLiga au acest plus în vestiar. În perioada domnului Lennon, eu știu și am văzut, Cristi Săpunaru s-a antrenat la fel.
Acum că stilul dânsului era de a vorbi mai puțin cu jucătorii, dar relația lor nu a fost atât de rece precum s-a scris. Nu a fost antrenorul balcanic cu care suntem obișnuiți, cu toate că în privat era un om extraordinar. Acesta era stilul lui când venea vorba de fotbal”, a declarat Ionuț Voicu la „Suflet de rapidist”.
CFR Cluj – Rapid este meciul care probabil va stârni cel mai mare interes în etapa cu numărul 17 din SuperLiga României. Giuleștenii vin după o serie de patru meciuri consecutive fără înfrângere în campionat și se clasează pe locul 7 înaintea acestui duel.
De partea cealaltă, formația antrenată de Dan Petrescu este pe locul doi, la doar 3 puncte în spatele liderului Universitatea Cluj și este de asemenea neînvinsă în ultimele șase etape din SuperLiga României.
În meciul tur, scorul a fost 2-2. Rapidul a reușit atunci să restabilească egalitatea în al șaptelea minut de prelungire.