Life

Care sunt cele 4 zodii cu două fețe. Surpriza de pe primul loc

15.04.2021 | 11:04
Care sunt cele 4 zodii cu doua fete Surpriza de pe primul loc
Cele 4 zodii cu două fețe. Foto: unicothings.com
ADVERTISEMENT

4 zodii sunt capabile de orice ca să își atingă scopurile și se spune că au cel puțin două fețe. Află care sunt nativii care îi dezamăgesc cel mai des pe cei din jur și de ce se întâmplă asta într-un horoscop cu totul special.

Vorbim despre zodii care nu sunt obișnuite să piardă. Pentru a avea succes sunt capabile de orice, inclusiv să mintă ori să trădeze persoane dragi.

ADVERTISEMENT

De altfel, se numără printre zodiile care reușesc de cele mai multe ori să ajungă cel mai departe în viață, chiar dacă la un moment dat trebuie să plătească din punct de vedere karmic.

Cele 4 zodii cu două fețe

Locul 4: Zodia Gemeni. Gemenii sunt duali prin definiție, însă duplicitatea lor nu înseamnă răutate. Acești nativi de aer au mai multe fețe și le alternează în funcție de interlocutor sau situație, deci nu vorbim despre intenții rele, ci despre adaptabilitatea lor.

ADVERTISEMENT

Știu să vorbească atât cu academicieni cât și cu persoane fără studii. Persoanele născute sub acest semn de aer pot lăsa impresia de falsitate pentru cei care nu cunosc toate laturile lor și îi văd diferit în anumite situații, însă nu e vorba despre asta.

Locul 3: Zodia Rac. Racii știu să joace foarte bine rolul victimei atunci când vor să câștige o bătălie, mai ales în discuțiile în contradictoriu.

ADVERTISEMENT

Nativii de apă își folosesc bine atuurile chiar dacă pot părea sensibili și neajutorați. Situațiile în care se descurcă bine sunt cele legate de familie și relația de iubire. Pe plan profesional, nu le funcționează mereu victimizarea.

Scorpionii merg până în pânzele albe pentru ceea ce vor

Locul 2: Zodia Pești. Se spune că Peștii sunt unși cu toate alfiiile și reușesc să se impună de fiecare dată. Sunt genul de persoane care strâng informații despre toți și le folosesc în momentele cele mai oportune.

ADVERTISEMENT

Locul 1: Zodia Scorpion. Scorpionii pot fi considerați cei mai machiavelici din zodiac. Acești nativi sunt gata de atac în orice moment și, la fel ca Racii, știu să utilizeze foarte bine arma victimizării.

Scorpionilor nu prea le pasă ce crede lumea atunci când au o țintă în cap, atunci când vor să atingă un anumit țel. O fac fără remușcări, cu orice preț, așadar.

 

ADVERTISEMENT