Care sunt cele 9 cupluri de la Power Couple. Dani Oțil a plecat deja pentru filmările show-ului care a ajuns la al doilea sezon. Prezentatorul de la Antena 1 are mari emoții pentru că îi cunoaște pe mulți dintre participanți.
Cine sunt concurenții care au acceptat provocarea de la Power Couple. Dani Oțil a părăsit România pentru filmările emisiunii care se „toarnă” în Malta. Vedetele și-au făcut bagajele pentru a-și testa relația și sinceritatea.
Renumitul moderator de la Antena 1 a recunoscut că de această dată are emoții, deși nu este la prima ediție. Vedeta are acest sentiment pentru că unii dintre participanți sunt foarte apropiați de sufletul său, cum ar fi Radu Bucălae.
Comediantul face echipă cu soția sa, Alexandra, despre care vorbește foarte des la Neatza cu Răzvan și Dani. Cei doi au plecat în această aventură pentru a face față celor mai complicate experiențe din viețile personale. Au o relație care durează de 9 ani.
Un alt cuplu care va putea fi urmărit la Power Couple este format din Robert Tudor și partenera sa de viață, Elena. Magicianul vrea să le arate telespectatorilor și o altă latură de-a sa. Printre participanți se mai numără și Leonard Doroftei și soția sa, Monica.
„Această experiență de a participa alături de soția mea la o emisiune concurs, reprezintă o provocare și o luptă frumoasă. Îmi doresc să merg cât mai departe în competiție alături de partenera mea”, a declarat Leonard Doroftei pentru a1.ro.
„Am acceptat această provocare din dorința de a ne redescoperi ca si cuplu, sunt tare curioasă cum vom reacționa în împrejurările dificile pe care le impune acest concurs”, a adăugat soția pugilistului.
Theo Zeciu și Cesima, Diana Bulimar și Silviu Dumitrache, Bella Santiago și Nicu Grigore sunt alte 3 echipe care vor apărea la Power Couple, sezonul 2. Concurenții sunt foarte încântați de această provocare inedită.
Giulia și Vlad Huidu, care în trecut au participat la America Express, vor da curs acestei experiențe spectaculoase. Cei doi vor să testeze cât de bine funcționează relația atunci când sunt în joc mai multe provocări, în afara de creșterea și educarea copiilor.
„Îmi doresc să ne distrăm la maximum, să ne punem din nou răbdarea la încercare și, desigur, să dovedim că team Păpu e #power în orice situație! În plus, dacă totul merge bine, poate câștigăm și noi niște puncte bonus la capitolul «cine are dreptate în relație»”, a mărturisit artista.
DOC și Anca Munteanu și Andrei și Andra Stroica se află, de asemenea, printre concurenții din noul sezon Power Couple. Vedetele sunt gata să iasă din zona de confort și să-și testeze încrederea în partenerii de viață.
„Plec în Malta cu un nod în gât, dar și cu fluturi în stomac, pentru că dacă anul trecut mergeam în necunoscut și aveam emoții strict pentru proiect, acum știu ce mă așteaptă. Oamenii știu că e un show activ și pentru prezentator.
Trebuie să mă cațăr, să intru în apă, să stau la înălțimi, să-mi testez și eu, la rândul meu, limitele. Abia aștept să încerc probele, deja e un lucru cunoscut faptul că 90% din probe sunt testate și de către staff, dar și de mine.
Am niște probe preferate deja, nu pot să le divulg, dar pot să vă spun că sunt wow”, a mărturisit Dani Oțil despre noul sezon Power Couple, mai arată sursa menționată mai devreme.