Unele dintre cele mai apreciate destinații de city break din Europa sunt în general Paris, Franța, ori Londra și nimeni nu are cum să se plictisească acolo.
Pe de altă parte, unele persoane nu preferă atât de mult agitația, iar în cauza lor există soluții. Sunt multe alte orașe pe continent care merită văzute măcar odată, inclusiv unul din România.
Fodors Travel a realizat topul celor mai interesante orașe din Europa care merită văzute măcar odată și care sunt evitate de turiști.
Primul oraș de pe listă este Perth din Scoția. Orașul este unul liniștit și se află în jurul râului Tay. Aia putem să găsim biserici vechi, peisaje impresionante, parcuri, dar și două muzee.
Pe locul doi avem un oraș din Spania, mai exact Cordoba, care se află în regiunea Andaluzia din sud-vestul țării. Cei care ajung aici se pot bucura de un hibrid catedrală-moschee, Mezquita, care datează din anii 1.200.
Clădirea este una imensă, iar priveliștea este pe măsură, iar aceasta nu este singura care merită văzută în Cordoba.
Pe următorul loc avem orașul Torino din Italia. Pentru că cei mai mulți turiști preferă însă Veneția, Florența, ori Milano, de cele mai multe ori, Torino este trecut cu vederea.
În realitate, turiștii care ajung aici se bucură de o metropolă cu 2 milioane de locuitori, dar și cu peisaje interesante.
Locul patru este ocupat de un oraș din Irlanda, mai exact Cork, o locație unde viața de noapte este trăită la maxim și de asemenea, cultura sportivă este și ea pe primul loc.
Surpriza este pe locul 5, pentru că aici regăsim un faimos oraș din România, care se întâmplă ca în perioada iernii să fie favoritul românilor.
Este vorba despre Brașov, iar pe lângă povestea fictivă a lui Dracula, care atrage nenumărate persoane, atât din țară, cât și din străinătate, este unul dintre cele mai curate orașe din România.
Ce pot face turiștii în Brașov? Se pot plimba pe străzile pietruite, pot admira clădiri impunătoare și de asemenea, pot face și o plimbare în parcul din centrul orașului, sau în zona montană din Poiană.
Mai departe, în topul realizat de Fodors Travel mai regăsim și alte cinci orașe care merită văzute. Este vorba despre Eindhovenul, Lille, Plovdiv, Liverpool și Ypres, pe care însă mulți turiști le evită, iar unii nici măcar nu știu de existența lor.